George Soros si-a anuntat retragerea din activitatea de investitor, in timpul unei cine pe care a gazduit-o joi la Forumul Economic Mondial de la Davos, afirmand ca managerii fondurilor de hedging au in aceste zile o viata de iad din cauza incertitudinilor si volatilitatii din pietele financiare, noteaza Mediafax.

Soros, in varsta de 84 de ani, probabil cel mai influent si respectat investitor financiar, alaturi de Warren Buffet, a renuntat sa mai administreze banii clientilor inca din 2011 si a dezvaluit oaspetilor unei cine gazduite joi seara ca incredinteaza fondurile familiei directorului de investitii Scott Bessent. "M-am mai retras de mai multe ori in trecut, dar de data asta decizia este definitiva. Imi dedic toata energia activitatilor filantropice", a spus investitorul.

Soros a fondat primul sau fond de hedging impreuna cu Jim Rodgers, in 1973, dar nu a devenit faimos pana cand nu a pariat 1 miliard de lire sterline impotriva Bancii Angliei, in asa-numita "miercure neagra", in 1993. El a mizat pe faptul ca Marea Britanie a intrat in Mecanismul European al Ratelor de Schimb cu un nivel prea ridicat al lirei si a avut dreptate. Guvernul condus la acea data de John Major a cheltuit 2 miliarde de lire pentru sustinerea lirei, iar dobanda de politica monetara a urcat pentru scurt timp la 12%, dar Executivul a fost nevoit sa se recunoasca infrant.

Soros a spus joi ca de la criza din 2008 legatura dintre pietele financiare si afacerile internationale este tot mai stransa, ceea ce face lucrurile dificile, relateaza MarketWatch. "Acest fapt a sporit nivelul incertitudinilor, volatilitatii si impredictabilitatii, pe pietele financiare si in afacerile internationale...Astfel interactiunea sporita dintre cele doua domenii se transpune in socuri externe pentru ambele", a aratat Soros.

De exemplu, sanctiunile financiare si prabusirea preturilor petrolului, impreuna, au provocat o criza financiara in Rusia. Niciunul dintre acesti factori nu ar fi provocat singuri acest lucru, a explicat magnatul. "Acest fapt a facut ca rolul managerilor fondurilor de hedging sa devina foarte dificil. Marile oportunitati sunt in mare parte pierdute sau percepute ca socuri", a aratat Soros.

El a adaugat ca nivelul ridicat al incertitudinilor si volatilitatii il face sa fie mai putin optimist decat pietele, intrucat acesti factori descurajeaza asumarea de riscuri si cererea de investitii.

Sursa foto: Wikimedia Commons

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri