Transgaz va finanta din profit si credite 60% din costurile constructiei conductei de gaz care va face legatura intre Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria. Contributia de 60% care va reveni Transgaz insumeaza aproape 270 milioane euro, intregul proiect fiind estimat la 450 milioane euro.

Partea pe care vrea sa o finanteze Transgaz este de aproape 270 milioane euro dintr-un total de 450 mil. euro, diferenta provenind de la Comisia Europeana, trasmite MEDIAFAX.

Proiectul prevede dezvoltarea sistemului national de transport gaze naturale, pe un traseu de aproximativ 500 km, cu directionare din zona de sud-est spre vestul tarii, pentru cresterea securitatii livrarilor de gaze in Romania si in regiune.

"Alocarea de 179,3 milioane euro reprezinta 40% din valoarea eligibila estimata; contributia de pana la 100% a valorii investitiei se asigura din surse proprii, in componenta carora intra amortizarea si sumele repartizate din profitul net pentru finantarea investitiilor conform OG 64/2001 privind repartizarea profitului la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, cu modificarile si completarile ulterioare si surse imprumutate, in conformitate cu politica de finantare a societatii", a comunicat Transgaz, raspunzand unei solicitari MEDIAFAX.

Contributia de 60% care va reveni Transgaz insumeaza aproape 270 milioane euro, intregul proiect fiind estimat la 450 milioane euro.

"Se afla in derulare discutii cu institutii financiare in vederea atragerii necesarului de finantare. Se va atrage finantarea care se potriveste in structura cel mai bine cu tipul de proiect ce urmeaza a fi sustinut: cost cat mai redus si perioada de rambursare cat mai lunga (minim 10 – 12 ani)", spun reprezentantii transportatorului national de gaze naturale.

Saptamana trecuta, Transgaz a anuntat ca va primi o finantare de 179 milioane euro de la Comisia Europeana pentru constructia pe teritoriul tarii a unei conducte de gaze care va face legatura intre Bulgaria si Austria, traversand Romania si Ungaria, ca prima faza a proiectului de interconectare BRUA.

Alte proiecte mari de investitii ale companiei sunt cele din Planul de dezvoltare a sistemului national de transport al gazelor naturale pentru perioada 2014 - 2023, aprobat de ANRE in decembrie 2014: dezvoltarea pe teritoriul Romaniei a Coridorului Sudic de Transport pentru preluarea gazelor naturale de la tarmul Marii Negre, proiect privind dezvoltari ale SNT in zona de Nord-Est a Romaniei in scopul imbunatatirii aprovizionarii cu gaze naturale a zonei precum si a asigurarii capacitatilor de transport spre Republica Moldova, un proiect privind interconectarea SNT cu conductele de transport international al gazelor naturale si dezvoltarea pe teritoriul Romaniei a Coridorului Central de transport pentru preluarea gazelor de la tarmul Marii Negre.

Sursa foto: Shutterstock / INSAGO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri