Ministrul Finantelor, Anca Dragu, a cerut saptamana trecuta ministerelor din Cabinetul Ciolos sa elaboreze o lista a companiilor din portofoliu care pot fi listate pe Bursa de Valori Bucuresti, a declarat Mircea Ursache, vicepresedinte ASF, in cadrul conferintei The New Market, organizata de wall-street.ro in parteneriat cu Citi, Musat&Asociatii si Depozitarul Central.

“Dupa ce au fost inventariate toate pachetele de actiuni detinute de statul roman in acest moment, atat cele majoritare, cat si cele minoritare, inclusiv regiile autonome care tin de administratiile locale, ministrul Finantelor a solicitat, celor care au facut parte din comitetul interministerial, propunerile finale privind companiile care pot fi listate pe bursa. Fiecare minister isi face o analiza serioasa pentru a vedea cu ce vine in piata. Guvernul va anunta ulterior programul de listari care, bineinteles, nu se vor face imediat, ci se va intinde pe o perioada mai lunga de timp”, spune Mircea Ursache.

Prezent de asemenea la evenimentul The New Market, ministrul Comunicatiilor, Marius Bostan, s-a declarat increzator ca programul de privatizari prin intermediul bursei va putea fi respectat pe termen lung, in ciuda schimbarii de guvern care va avea loc dupa alegerile din acest an.

“Un plan de listari pe 4 ani poate sa fie un obiectiv pentru noi si se lucreaza la el. Cred ca planul se poate anunta in acest an si ma indoiesc ca urmatorul guvern il va schimba dramatic, atat timp cat propunerile de companii vor fi bine argumentate”, a mentionat Marius Bostan.

Statul roman nu a mai listat pe bursa nicio companie din portofoliu in 2015, dupa ce in precedentii doi ani au fost listate Electrica, Romgaz si Nuclearelectrica. Singura companie de stat asteptata in acest an pe BVB este Hidroelectrica, administratorul judiciar Remus Borza declarand recent ca un IPO ar fi posibil in luna noiembrie.

Sursa foto: Mircea Dragos Photography

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri