Fondul Proprietatea (FP) vrea sa vanda un pachet de pana la 5% din actiunile Hidroelectrica in cadrul ofertei publice initiale (IPO) pe care producatorul de energie urmeaza sa o faca pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Avand in vedere evaluarea din portofoliul FP, pachetul valoreaza 663 mil. lei (148,5 mil. euro).

Actiunile s-ar adauga drepturilor de preemptiune care vor reveni FP din majorarea de capital a Hidroelectrica si pe care Fondul vrea de asemenea sa le includa in pachetul ce va fi scos la vanzare pe bursa.

„Ne-am exprimat intentia de a participa cu statul roman la acest proces de listare. In momentul de fata noi am oferit cele 3,74% drepturi de subscriere care provin din majorarea de capital Hidroelectrica ce se va face ca urmare a Hotararii de Guvern 1066/2013. In plus fata de acestea, vrem sa vindem pana la 5% din actiunile Hidroelectrica”, a declarat, in cadrul emisiunii Wall-Street 360, Oana Truta, vicepresedinte Franklin Templeton Romania.

Ministerul Energiei detine 80% din capitalul Hidroelectrica, restul titlurilor fiind controlate de Fondul Proprietatea. Statul vrea sa vanda pe bursa 15% din actiunile companiei, pachet evaluat* la aproape 2 mld. lei (447 mil. euro).

Compania Valoare detinere (mil. lei) Procent detinut de FP din capitalul companiei

Cele mai valoroase detineri din portofoliul Fondul Proprietatea

Petrom 3.120 18,99%
Hidroelectrica 2.654 19,94%
Enel Distributie Banat 623 24,12%
Romgaz 613 5,84%
E.ON Distributie Romania 510 18,34%

Sursa: FP – situatia detaliata a investitiilor la 31 dec. 2015

Oferta ar putea sa atinga valoarea* totala 2,65 mld. lei (593 mil. euro) daca Fondul adauga pachetul de 5%, devenind astfel cel mai mare IPO din istoria Bursei de la Bucuresti. In prezent, recordul este detinut de IPO-ul Electrica, unde statul a incasat in 2014 aproape 444 mil. euro.

Reprezentantii FP nu au mentionat daca ar fi dispusi sa acorde un discount la vanzarea actiunilor Hidroelectrica, asa cum statul a obsinuit la ultimele oferte publice initiale desfasurate pe BVB.

„Cred ca este prea devreme sa discutam despre discount sau structura ofertei intrucat in acest moment deoarece nu au existat astfel de discutii intre FP si autoritati sau FP si consortiul de intermediere”, a spus Oana Truta.

Dragos Paslaru, consilier al premierului Dacian Ciolos, a declarat ca oferta Hidroelectrica ar urma sa aiba loc „imediat dupa ce iese din insolventa”. Compania poate iesi din insolventa luna aceasta in conditiile in care societatea mai are de rezolvat doar patru din cele 75 de contestatii ale contractelor anulate in trecut, potrivit afirmatiilor facute de administratorul judiciar Remus Borza. Avocatul sustine ca IPO-ul poate fi realizat pana in noiembrie 2016.

*Avand in vedere evaluarea actiunii Hidroelectrica facuta de Fondul Proprietatea in propriul portofoliu

Citeste si:
Start-up de agricultura Holde Agri Invest - listare pana in iunie
Start-up de agricultura Holde...
Sursa foto: Mircea Dragos

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Fondul Proprietatea anunta un nou program de rascumparari de actiuni