Judecatorii Tribunalului Bucuresti au amanat cu o saptamana decizia privind iesirea din insolventa a Hidroelectrica si se va pronunta in 15 iunie, a declarat miercuri pentru News.ro avocatul Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar al producatorului de energie, Euro Insol.

Hidroelectrica se afla in insolventa din iunie 2012, insa in doua faze, pentru ca in perioada iunie 2013 - februarie 2014 a iesit din procedura judiciara. Pe perioada insolventei, compania a fost administrata de administratorul judiciar Remus Borza, care a eliminat contractele paguboase cu "baietii destepti" din energie si a redus personalul companiei.

In urma masurilor de redresare, Hidroelectrica a redus datoriile si a devenit una dintre cele mai profitabile companii de stat. In ultimul bilant la conducerea companiei, Remus Borza a anuntat ca Hidroelectrica a inregistrat in primele cinci luni ale acestui an o cifra de afaceri de 1,29 miliarde lei, in scadere cu 18% fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce profitul brut a scazut cu 12%, la 560 milioane lei, ca urmare a reducerii productiei si a preturilor mici din piata.

Totusi, Borza estimeaza ca Hidroelectrica va inregistra in 2016 un profit record de 1,3 miliarde de lei, fata de 899,4 milioane lei in 2015. In plus, Hidroelectrica avea la 31 mai lichiditati de 1,6 miliarde lei (circa 350 milioane euro cash).

Ultimul bilant al lui Remus Borza la Hidroelectrica: Afaceri si profit in scadere in primele cinci luni din 2016

Hidrolectrica a inregistrat pe primele cinci luni ale acestui an o cifra de afaceri de 1,29 miliarde lei, in scadere cu 18% fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce profitul brut a scazut cu 12%, la 560 milioane lei, ca urmare a reducerii productiei si a preturilor mici din piata, a anuntat compania.

Compania a produs in primele cinci luni 6,9 TWh de energie electrica, in scadere cu 1,4 TWh fata de perioada echivalenta din 2015, din cauza factorilor hidrologici.

In plus, cifra de afaceri a fost afectata de scaderea pretului mediu al energiei electrice de la 164 lei/MWh in 2015 la 156 lei/MWh in 2016.

Afacerile mai slabe au afectat castigul Hidroelectrica, una dintre cele mai profitabile companii de stat in ultimii ani. Astfel, compania a anuntat ca profitul brut a scazut cu 12%, la 560 milioane lei in primele cinci luni, de la 635 milioane lei in aceeasi perioada din 2015.

Totusi, marja profitului brut a crescut de la 40% in 2015 la 43% in 2016. Hidroelectrica avea la 31 mai 2016 lichiditati de 1,6 miliarde lei (circa 350 milioane euro cash).

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, isi atribuie cifrele companiei pe care a administrat-o in ultimii patru ani.

„In cei patru ani de insolventa, Hidroelectrica a trecut printr-un proces radical de restructurare si eficientizare. In urma acestui proces, Hidroelectrica a devenit cea mai profitabila companie din Romania, in ultimii trei ani inregistrand o EBITDA de 63% din cifra de afaceri”, a spus Borza, citat intr-un comunicat.

"Insolventa Hidroelectrica a demonstrat ca si companiile statului au potential, a aratat ca si ele pot genera stabilitate, incredere, performanta si profit daca sunt administrate corect", a completat el.

Borza estimeaza ca Hidroelectrica va inregistra in 2016 un profit record de 1,3 miliarde de lei, fata de 899,4 milioane lei in 2015.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri