Actiunile de pe Wall Street au incheiat tranzactiile de vineri cu cel mai mare declin din ultimele 10 luni, dupa ce britanicii au votat la referendumul de joi pentru iesirea tarii lor din Uniunea Europeana, transmite MarketWatch, potrivit News.ro.

Principalii indici bursieri au consemnat totodata pierderi pentru a treia saptamana consecutiv. Indicele S&P 500 a scazut vineri cu 3,6%, cel mai amplu declin procentual consemnat intr-o sigura zi de dupa 24 august 2015. Pe ansamblul saptamanii, scaderea a fost de 1,6%, cea mai mare din februarie.

Indicele Dow Jones Industrial Average a inregistrat cea mai mare contractie zilnica din ultimele 10 luni, de 3,4%, iar la nivelul saptamanii de 1,6%. Indicele Nasdaq Composite a fost cel mai afectat, cu o scadere de 4,1%, in timp ce declinul saptamanal a atins 1,9%.

Actiunile europene, cel mai grav declin din aproape opt ani, de 7%

Actiunile marilor companii europene au incheiat tranzactiile de vineri cu cel mai grav declin din ultimii aproape opt ani. Indicele Stoxx Europe 600 a inchis in scadere cu 7%, marcand cea mai slaba evolutie dupa octombrie 2008, cand a avut loc falimentul bancii americane of Lehman Brothers, potrivit datelor FactSet.

Stoxx 600 se indrepta spre cel mai amplu declin dupa 1987, dar a recuperat din pierderi. Numeroase actiuni europene au fost suspendate de la tranzactionare in prima parte a sedintei, din cauza scaderilor accentuate ale cotatiilor.

Indicele pan-european a inchis cu o scadere saptamanala de 1,2%, marcand a patra evolutie negativa saptamanala. Actiunile producatorului de aur Randgold Resources au urcat cu 14,2%, investitorii cautand siguranta oferita de plasamentele in aur.

La Londra, indicele FTSE 100 a scazut cu 3,15%, recuperand o parte din pierderile consemnagte in timpul tranzactiilor.Componenta bancara a Stoxx 600 a scazut cu 14,46%. Actiunile Barclays au inchis la Londra in coborare cu 18%, iar HSBC cu 1,4%. Banca spaniola Banco Santander a incheiat sedinta cu actiunile in scadere cu 20%, Deutsche Bank cu 14,1%, iar Commerzbank cu 13%.

Analistii au avertizat ca Brexit-ul va duce la prabusirea burselor europene, din cauza incertitudinilor legate de perspectivele de crestere din regiune. Majoritatea traderilor anticipau un vot pentru ramanerea Marii Britanii in UE, la referendum.

Indicele DAX 30 al bursei din Frankfurt a scazut cu 6,8%, CAC 40 al bursei din Paris cu 8%, in timp ce IBEX 35 al bursei din Madrid a pierdut 8% si FTSE MIB al bursei din Milano 12,5%.

Euro s-a depreciat cu 1,9%, la 1,1101 dolari pe unitate, iar lira sterlina cu 5%, la 1,3643 dolari pe unitate. Lira a scazut in timpul teanzactiilor cu pana la 10%, la 1,33 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din ultimii 31 de ani.

Sursa foto: lassedesignen/shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri