Grupul energetic Engie Romania, prin subsidiara Engie Servicii (fosta Distrigaz Confort), achizitioneaza compania Cofely Building Services & Maintenance, specializata in servicii energetice pentru clientii industriali si detinuta pana in prezent de Cofely Austria, un afiliat al Engie, a anuntat marti grupul.

In urma procesului de achizitie, compania este redenumita Engie Building Solutions SRL, conform News.ro.

"Aceasta tranzactie este dovada ambitiei noastre de a continua dezvoltarea serviciilor energetice in Romania. Unificarea portofoliilor de clienti si servicii precum si a competentelor celor doua companii vor contribui, fara indoiala, la consolidarea pozitiei pe care o avem pe piata serviciilor energetice din Romania si la crearea unui potential de dezvoltare”, a declarat Eric Stab, presedinte si director general al Engie Romania. Printre clientii Cofely Building Services & Maintenance SRL se numara companii precum OMV Petrom, BRD Societe Generale si Kaufland, intreg portofoliul de clienti fiind deservit de cei aproximativ 100 de angajati.

"Intr-o piata a energiei tot mai dinamica, in care tranzitia energetica impune o regandire a modelelor de business traditionale ale companiilor de utilitati, ENGIE Romania isi adapteaza in continuu strategia de business pentru a raspunde asteptarilor clientilor sai de a fi un furnizor integrat de energie si de servicii asociate”, spun reprezentantii Engie Romania.

Compania Cofely Building Services & Maintenance SRL este prezenta pe piata din Romania din anul 2005. In urma achizitiei, Engie Servicii isi va diversifica paleta de activitati si expertiza cu serviciile energetice pentru cladiri si spatii industriale si cele de eficientizare a consumului energetic pentru clientii industriali, mentioneaza grupul.

Engie Servicii (denumita anterior Distrigaz Confort), companie infiintata in anul 2009, este un jucator important pe piata serviciilor energetice din Romania. Specializata in servicii tehnice pentru instalatiile de gaze naturale si centrale termice, compania are in prezent un portofliu de 650.000 de clienti.

Engie Romania detine companiile Distrigaz Sud Retele, Engie Servicii, Alizeu Eolian si Braila Winds. Compania activeaza in urmatoarele domenii de activitate: distributie si furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalatiile de gaze naturale si centrale termice si productie de electricitate. Engie Romania si filialele sale deservesc un portofoliu de 1,6 milioane de clienti, opereaza o retea de distributie de circa 19.000 km, detin doua parcuri eoliene cu o capacitate totala de 100 MW si au 3.650 de angajati.

Sursa foto: Shutterstock / Gerard Bottino

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri