Deciziile luate in ultima jumatate de an de reprezentantii Guvernului la companiile de stat au afectat puternic perspectivele pe termen lung ale acestora, revenindu-se practic la "vechile obiceiuri" existente cu sapte ani in urma, mentioneaza Greg Konieczny, managerul Fondul Proprietatea (FP).

"Actiunile recente si schimbarile legislative anuntate arata ca participam la inmormantarea guvernantei corporative la companiile de stat. Din 14 companii de stat pe care le avem in portofoliu, la 12 situatia s-a schimbat negativ in ultimele sase luni, dupa alegerea guvernului PSD", a declarat Konieczny.

Conpet si Societatea Nationala a Sarii (Salrom) sunt singurele companii de stat din portofoliul FP unde acesta considera ca nu au existat schimbari de ansamblu negative in ultimele luni. Reprezentantii FP au evaluat progresele de la companiile de stat - sau lipsa acestora, in functie de statusul listarii pe bursa al societatilor, existenta unui consiliu de administratie independent si existenta unui management profesionist.

Fondul Proprietatea a intrat in conflict cu statul dupa ce Ministerul Energiei a propus in iulie schimbarea contractelor de mandat ale membrilor Consiliului de Supraveghere (CS) Hidroelectrica, unde FP detine 20% din actiuni, propunand in schimb o serie de amendamente care usureaza intrarea in board a unor persoane aflate intr-un evident conflict de interese. De asemenea, statul a propus si o serie de modificari pentru contractele de mandat ale viitorilor membri ai CS, eliminand o serie de articole, sintagme si definitii ce vizau in principal conflictele de interese si obligatiile de neconcurenta care protejau Hidroelectrica si actionari sai.

Conflictul s-a amplificat intre timp, culminand la 31 august cand Oana Truta, reprezentantul FP, a fost demisa din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.

Fondul a cerut constant in ultimii ani si listarea Hidroelectrica pe bursa, insa tranzactia a fost amanata de mai multe ori.

In primavara, noul ministru al Energiei, Toma Petcu, s-a aratat nemultumit de actualii membri din consiliile de supraveghere si de administratie ale Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Romgaz, inlocuindu-i cu membri cu mandate interimare, pe o perioada de patru luni.

"Ce interes sa aiba acestia pentru dezvoltarea companiilor pe termen lung, cand ei stiu ca au mandat de doar cateva luni? Este o decizie pe care am considera-o gresita", mentioneaza Greg Koneiczny.

Alegerea unor administratori interimari la Hidroelectrica a amanat automat listarea companiei. Ca urmare a lipsei progreselor in vederea unui IPO, Fondul a anuntat luna aceasta ca evalueaza posibilitatea de a vinde o parte din actiunile pe care le detine la Hidroelectrica, printr-un plasament privat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri