Actiunile companiilor din Romania, Turcia si Rusia sunt in prezent cele mai ieftine din Europa, pe aceste piete existand companii care inca se tranzactioneaza la un discount fata de media istorica a indicelui PER, spun analistii Erste Group, actionarul majoritar al BCR. Acestia au anuntat ca se asteapta la cresteri de pana la 5% pe bursele europene in ultimul trimestru.

Europa Centrala si de Est

In Europa Centrala si de Est (ECE), actiunile se tranzactioneaza la un PER anticipat (forward P/E), de 12,3 cu aproximativ 12% mai mult decat media istorica. Indicele PER (price-earnings ratio - P/E) reprezinta raportul dintre pretul din piata al unei actiuni si profitul inregistrat in ultimele 12 luni (trailing P/E), sau profitul anticipat in urmatoarele 12 luni (forward P/E) de respectiva societate.

“In momentul de fata Cehia este cea mai scumpa piata din regiunea ECE, luand in calcul premium-ul (n.red. din perspectiva PER) la care se tranzactioneaza fata de media istorica. De cealalta parte, Rusia, Turcia si Romania raman ieftine. In cazul acestor trei piete putem intalni chiar si discount-uri de tranzactionare. Desi o parte din pietele din ECE in mod traditional se tranzactioneaza la multipli mai mari, premium-ul actual de 12% reprezinta un nivel mic fata de ceea ce se obsinuieste in mod normal”, spun analistii Erste.

Acestia remarca totodata faptul ca desi pietele din ECE se afla in prezent intr-un ciclu de boom, iar cresterea in medie de 10% a profitului companiilor este una solida, ritmul cresterii s-a redus si incepe sa devina orizontal.

“Nu doar ECE inregistreaza o plafonare a cresterii profiturilor; un fenomen ciclic similar a devenit notabil pe aproape toate pietele. Totusi, Rusia si Turcia inca se pozitioneaza la un punct de cotitura interesant din perspectiva ciclica. Rusia in mod special inregistreaza un ritm pozitiv al cresterii profiturilor, insa Romania este lider din acest punct de vedere”, considera analistii austrieci.

Europa de Vest

Pentru companiile din vestul Europei, nivelul anticipat al PER pentru urmatoarele 12 luni este de 15,6, iar in urmatorul an acesta ar urma sa ajunga la 14,5. Randamentul mediu al dividendelor este de 3,5%, semnificativ peste media globala de 2,1%, in vreme ce nivelul RoE (rata rentabilitatii capitalurilor) este asteptat sa urce la 9,4% pana la finalul anului 2018. De asemenea, media estimarilor analistilor din piata indica o crestere de 12,7% a profitului companiilor din indicele FTSE Europe in 2017, evolutie impulsionata in special de sectorul financiar.

In aceste conditii de crestere a profitabilitatii, analistii mizeaza pe o evolutie pozitiva si pentru actiuni. “Ne asteptam ca FTSE Europe sa marcheze o crestere de pana la 5% in ultimul trimestru din 2017”, spun reprezentantii Erste.

SUA

Ultimele luni nu au adus schimbari majore in privinta estimarilor pozitive de crestere a profitului companiilor americane. Analistii mizeaza pe o crestere de 8,2% anul acesta, urmand ca in 2018 ritmul sa accelereze la 12%, principala conditie pentru continuarea trendului stabil de crestere de pe bursele americane ramanand astfel in picioare.

Nivelul anticipat al PER in cazul SUA este de 20,6 pentru 2017 si de 18,4 in 2018. “Evaluarea bursei americane este usor peste media pe termen lung, ceea ce reflecta perspectivele pozitive in privinta cresterii profiturilor inregistrate de companii. Avand in vedere conditiile pozitive actuale, ne asteptam ca avansul S&P 500 sa fie continuat in T4, cu o crestere de pana la 5%”.

Cursul ajunge la 4,62 lei/euro la final de an, iar dobanzile la titlurile de stat depasesc 4%

T4 2017
T1 2018 T2 2018
T3 2018
Curs leu/euro
4,62 4,6 4,61 4,65
Titluri de stat (10 ani)
4,1 4,3 4,3 4,4

*Estimari Erste Group

Cursul leu/euro va urca la un maxim de 4,62 pana la sfarsitul acestui an, dupa care va urma o stabilizare si, probabil, o noua depreciere in a doua jumatate a anului 2018, considera analistii Erste.

De asemenea, dobanzile la titlurile de stat romanesti cu o maturitate de 10 ani sunt asteptate sa ajunga la 4,1% in T4 2017 si la 4,4% in trimestrul al treilea de anul viitor.

“In privinta dobanzii cheie, nu ne asteptam sa mai vedem o crestere in acest an, insa este posibil ca BNR sa mareasca dobanda la facilitatea de depozi destul de rapid, in special daca leul continua sa se deprecieze”, spun austriecii.

BNR a decis, marti, ingustarea coridorului de dobanzi din jurul dobanzii de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale, de la 1,5% puncte 1,25% puncte. Astfel, noua dobanda la facilitatea de depozit creste la 0,5%, iar la facilitatea de creditare scade la 0,3%.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri