Digi Communications a anuntat luni ca, pe 13 octombrie, RCS&RDS, impreuna cu subsidiara din Ungaria, DIGI Távközlési és Szolgáltató Korlátolt Felelosségu Társaság (Digi Kft.), si Citibank N.A., London Branch si ING Bank NV, au incheiat un imprumut pe termen scurt cu doua facilitati in valoare agregata de 200 milioane euro („imprumut bridge 2017"). Din acesta suma, 140 milioane euro vor fi folosite pentru achizitia operatorului de telecomunicatii din Ungaria, Invitel Tavkozlesi Zrt.

Casa de avocatura PeliFilip a acordat asistenta Digi Communications si filialei acesteia din Ungaria, DIGI Tavkozlesi es Szolgaltato Kft., cu privire la contractarea facilitatilor de credit.

Citeste in varianta integrala din Wall-Street PRO ce maturitate are imprumutul, ce rezultate financiare a raportat Digi Communications si cum arata veniturile companiei.

”Una dintre facilitati, in valoare de 140 milioane euro, a fost obtinuta pentru a finanta achizitia operatorului de telecomunicatii din Ungaria, Invitel Tavkozlesi Zrt., de catre Digi Kft.,tranzactie cu privire la termenii careia am informat actionarii si investitorii pe data de 21 Iulie 2017”, arata comunicatul transmis luni Bursei de Valori Bucuresti, citat de news.ro.

Cealalta facilitate, in valoare de 60 milioane euro, a fost obtinuta pentru ”scopuri generale corporative ale societatii, precizeaza societatea”.

Imprumutul Bridge 2017 are o maturitate de un an si poate fi extins pentru o perioada suplimentara de pana la sase ori 12 luni.

Digi Communications NV, unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii de telecomunicatii din Romania si Ungaria, a raportat un profit net de 31,8 milioane euro in primul semestru al acestui an, de aproape cinci ori mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut, in contextul avansului veniturilor obtinute in Romania din serviciile de telecomunicatii mobile.

Totodata, in perioada ianuarie-iunie, veniturile totale ale grupului au crescut cu 12%, pana la 454 milioane euro. Profitul din activitati operationale a fost 56 milioane euro in primele sase luni, cu 52,6% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Grupul este activ in Romania, Ungaria, Spania si Italia.

In 16 mai, actiunile DIGI Communications, simbol bursier (DIGI), au intrat la tranzactionare pe BVB, in urma finalizarii celei mai mari oferte publice initiale (IPO) derulata de o companie privata pe piata de capital romaneasca. Pretul actiunilor in cadrul ofertei a fost de 40 lei pe actiune, la acest pret, valoarea ofertei fiind de peste 944 milioane lei (207 milioane euro).

DIGI a re o capitalizare de 3,73 miliarde lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri