La pretul maxim, compania va fi evaluata la 324 milioane de lei, iar la pretul minim la 246 milioane lei. Oferta publica initiala va incepe maine, 24 octombrie, si se va incheia in data de 2 noiembrie, iar distributia actiunilor se va face prin reteaua Raiffeisen Bank.

Cele circa 9,83 milioane de actiuni ale Sphera Franchise Group din oferta sunt vandute de doua companii, respectiv Lunic Franchising and Consulting Ltd inregistrata in Cipru si detinuta de Lucian Vlad, si M.B.L. Computers S.R.L., inregistrata in Romania si detinuta de Nicolae Badea.

Actionariatul complet al Sphera Franchise Group este compus din Radu Dimofte (43,67% detinere indirecta), Lucian Vlad (33,33% detinere indirecta) si Nicolae Badea (23% detinere indirecta). Cei trei actionari se numara printre fondatorii afacerii ce opereaza francizele KFC si Pizza Hut in Romania.

Oferta este impartita in doua transe:

  • Un procent de 15% din total (1,47 milioane de actiuni) va fi oferit initial investitorilor de retail
  • Transa institutionalilor va consta din actiunile ramase, adica cel putin 8,35 milioane de actiuni

Dupa 20 de ani in care aproape nicio companie din industria alimentara nu s-a listat pe Bursa de Valori Bucuresti, Sphera Franchise Group, operatorul brandurilor KFC, Pizza Hut si Taco Bell, cu vanzari anuale de jumatate de miliard de lei, ar putea sa ofere acces investitorilor la industria alimentara, daca oferta se va incheia cu succes.

Cifrele Sphera Group in perioada 2014-2016

2016 Evolutie (2016 vs 2015) 2015 Evolutie (2015 vs 2014) 2014
Vanzari restaurante 514,5 26,8% 405,8 24,9% 324,9
Profit operational restaurante 92,3 14,3% 80,7 41% 57,2
EBITDA 73,5 8,3% 67,9 43,6% 47,3
Profit net 51,6 9,2% 47,3 63,5% 28,9

Ca si in cazul ofertei Digi, actionarii care vand in oferta au agreat sa existe un mecanism de stabilizare a pretului pe o perioada de cel mult 30 de zile calendaristice de la prima zi de tranzactionare pe BVB.

Intermediarii ofertei sunt Wood & Company, Raiffeisen Bank si Alpha Finance Romania, iar bancherii de la Rothschild au fost consultantii financiari.

SIF Moldova sare cu 16% in...
Citeste si: SIF Moldova sare cu 16% in doua zile pe bursa