Revenirea IPO-urilor private precum si schimbarile la nivel de infrastructura si legislatie de piata sunt punctele forte ale Bursei de Valori Bucuresti in ultimul an, insa faptul ca guvernul pare sa refuze cu inversunare continuarea listarilor si blocarea implicita a oricarui progres in vederea atingerii statutului de piata emergenta, raman marile probleme ale pietei de capital locale. Cititi in continuare care au fost cele mai importante declaratii facute in cadrul conferintei The New Market.

Mircea Ursache, ASF: Statul a uitat de listarile promise. Cu IPO-ul Hidroelectrica s-a jucat alba-neagra

Mircea Ursache, vicepresedinte ASF

"Unul dintre lucrurile care nu ne plac in piata este faptul ca statul a uitat de listarile promise pe Bursa de Valori Bucuresti. Suntem in situatia in care am jucat alba-neagra cu listarea Hidroelectrica. Investitorii au nevoie sa stie ce se va 'produce' in piata pentru a-si planui investitiile. In privinta Fondului Suveran, nu pot sa spun decat ca saptamana trecuta am reusit 'performanta' sa amanam pentru a cincea oara dezbaterea programata in Senat".

"Un lucru pozitiv pe care as vrea sa il remarc este ca dupa modificarea Regulamentului 14/2015 si armonizarea acestuia cu recomandarile europene, responsabilitatea evaluarii membrilor din conducerea entitatilor reglementate va cadea in responsabilitatea respectivei entitati. Practic, ASF nu va mai intra in detalii ca pana acum incercand sa gaseasca 'nod in papura' persoanelor propuse in conduceri; vom evalua doar probleme de strategii si politici. Restul va intra in responsabilitatea companiilor, inclusiv criteriul de buna reputatie".

Oana Truta, Templeton: Listarea Hidroelectrica nu rezolva toate problemele BVB, dar este singurul mod in care Romania va deveni piata emergenta

Oana Truta, vicepresedinte Franklin Templeton Romania

"Mesajul meu nu este acela ca listarea Hidroelectrica va rezolva toate problemele pietei de capital, dar fara aceasta cu siguranta nu vom vedea promovarea BVB la statutul de piata emergenta pentru ca pur si simplu in Romania nu exista o alta companie de aceasta talie care sa fie listabila".

"Speram ca Guvernul sa elimine orice incercare de a excepta companiile din portofoliu de la aplicarea codului de guvernanta corporativa. Romania nu poate sa aiba speranta sa devina membru OECD, iar in piata locala factorul politic sa lupte cu toate fortele impotriva aplicarii normelor de guvernanta corporativa, care nicaieri in lume nu au generat dezavantaje sau pierderi pentru companiile care le urmeaza".

Catalin Stancu, Electrica: Avem suficient cash pentru investitii, dar peste doi ani va trebui sa cautam solutii de finantare

Catalin Stancu, director general Electrica

"Cu lichiditatile pe care le avem acum la dispozitie, in 2018 si 2019 ne aflam intr-o zona de finantare 'safe' a investitiilor, luand in calcul un nivel de aproximativ 45 mil. euro investiti pe filiala. Cu banii din IPO ne propunem sa finantam exclusiv investitiile, nu dividendele. Totusi, dupa anul viitor, este clar ca trebuie sa ne gandim la alte forme de finantare".

"Este important ca reprezentantii Guvernului sa ridice Romania ca vizibilitate in fata investitorilor. Marile companii listate pe BVB ofera randamente ale dividendelor pe care nu le mai vedem in Europa. Cu aceste lucruri ar trebui sa iesim mai des la nivel de mesaje".

Adrian Tanase, BVB: Investitorii de pe BVB trebuie sa aiba posibilitatea sa 'joace' orice idee de tranzactionare

Adrian Tanase, director general Bursa de Valori Bucuresti

"Exista numeroase operatiuni pe care am putea sa le facem, idei pe care investitorii nu le pot aplica. Scopul meu este ca orice idee de tranzactionare, fie ca este de la un investitor de retail sau institutional, sa poate fi implementata pe platforma de tranzactionare a BVB".

"Cred ca Bursa se dezvolta pe orizontala, ca marime, dar trebuie sa o dezvoltam si pe verticala, dimensiune foarte importanta, pentru ca acest lucru inseamna adancimea pietei, la lichiditate. Este criteriul de lichiditate pe care noi nu il indeplinim pentru a fi admisi in categoria pietelor emergente".

Bogdan Dragoi, SIF1: Companiile romanesti sunt 'aur', dar nu vorbesc cu investitorii

Bogdan Dragoi, director general si presedinte SIF Banat-Crisana

"Daca de exemplu comparam companiile romanesti 'blue-chip' din energie cu societatile similare din Europa Centrala si de Est, vom constata ca firmele romanesti sunt 'aur', doar ca investitorii nu se inghesuie. Una dintre probleme este la nivel de comunicare: noi la SIF1 ne intalnim lunar cu investitorii, insa eu nu am auzit ca marile companii romanesti sa aiba un calendar lunar pe baza caruia reprezentantii acestora sa vina sa discute cu investitorii".

"Piata de capital este ca un mall. Cand construiesti un mall iti aduci ancorele, Carrefour, Zara, etc. In cazul bursei ancorele sunt Romgaz, Transelectrica, Hidroelectrica. Problema este insa ca mall-ul nu face bani cu ancorele, ci cu toate celelalte magazine, care in piata noastra cam lipsesc".

"Rolul Guvernului este limitat (n.red. in privinta listarilor); poate ca nu a venit cu toate companiile din portofoliu pe bursa, dar pana la urma tot au fost listari. In schimb nu am auzit de fonduri straine prezente local care sa stimuleze vreo companie sa vina pe bursa".

Cristian Agalopol, Citi: Fara tranzactii OTC, niciun broker international nu promoveaza activ Romania in randul investitorilor

Cristian Agalopol, director executiv piete de capital Citi Romania si Bulgaria

"Din pacate niciun broker-dealer de talie internationala care tranzactioneaza activ pe piata romaneasca, mai ales pe cea interbancara, nu promoveaza activ Romania in randul clientilor. Acestia fac tranzactii sporadice, insa daca un client nu vine sa le ceara punctual o anumita actiune romaneasca, brokerul nu se va duce din propria initiativa sa le vorbeasca despre Romania. De ce? Pentru ca in lipsa OTC brokerii nu au un portofoliu construit deja pe Romania cu care sa poata tranzactiona cu investitorii".

"Piata de capital romaneasca a facut insa si pasi inainte prin aprobarea legii privind imprumuturile de actiuni, care ar trebui sa deblocheze o parte din titlurile investitorilor institutionali straini cu strategii 'buy and hold', dar si dupa ce mai nou bancilor custode li se recunoaste calitatea de a reprezenta legal investitorii internationali".

Sursa foto: Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri