"La punctul 6 de pe ordinea de zi a adunarii 'Abrogarea Hotararii Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Societatii Bursa de Valori Bucuresti S.A. nr. 9 din data de 12 aprilie 2017 („Hotararea”) referitoare la aprobarea nivelului maxim al comisioanelor si tarifelor practicate de Societate pentru operatiunile specifice pe piata reglementata, conform Anexei la Hotarare si, pe cale de consecinta, revenirea la nivelul maxim al comisioanelor si tarifelor respective practicat anterior adoptarii Hotararii', nu a fost adoptata nicio hotarare nefiind intrunit numarul de voturi minim necesar (> 50% din voturile exprimate)", a anuntat Bursa de Valori Bucuresti, dupa AGA de luni.

In data de 12 aprilie 2017, actionarii BVB au decis introducerea unui tarif fix e 0,95 lei pe ordin executat aplicat pentru piata Regular actiuni din cadrul pietei reglementate la vedere administrate de BVB. De asemenea, a fost redus comisionul variabil de tranzactionare pentru piata Regular, aplicat la valoarea unui ordin executat, noul nivel fiind de 0,035% la cumparare si de 0,095% la vanzare.

Asociatia Brokerilor a criticat decizia si a transmis o sesizare Consiliului Concurentei prin care afirma ca Bursa de Valori Bucuresti incalca prevederile Legii concurentei, abuzand de pozitia dominanta, prin modalitatea de stabilire a tarifelor. Asociatia a apreciat ca introducerea unui tarif fix pe ordin executat si scaderea componentei variabile a comisionului de tranzactionare aplicat la valoarea unui ordin executat ar crea un dezavantaj concurential pentru intermediarii mici.

In AGA de luni, actionarii bursei au mai aprobat de principiu initierea de catre BVB a demersurilor pentru infiintarea Contrapartii Centrale pentru pietele administrate de BVB, ca persoana juridica romana, precum si o investitie de 7 mil. euro.

Nebanuitele si incurcatele...
Citeste si: Nebanuitele si incurcatele cai ale scandalului de la SIF Transilvania

Tot luni, in Adunarea Actionarilor BVB a fost aprobata si repartizarea a 13,5 mil. lei (95%) din profitul de anul trecut sub forma de dividende.

Sursa foto: Shutterstock