Later edit: Camera Deputatilor a adoptat miercuri, in calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege privind infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI), dupa ce in Comisia pentru politica economica au fost aduse mai multe amendamente care prevad inclusiv majorarea aportului in numerar la 9 miliarde de lei si suplimentarea listei de operatori economici cu zece companii, scrie Agerpres.

Deputatul PNL Raluca Turcan a solicitat retrimiterea proiectului la comisie, pe motiv ca acesta este neconstitutional, dar propunerea sa a fost respinsa de plen. Ea a anuntat ca PNL va contesta legea la Curtea Constitutionala.

Si reprezentantul USR Claudiu Nasui a precizat ca partidul sau, PMP si deputati neafiliati vor contesta proiectul la CCR.

Potrivit proiectului, adoptat cu 174 de voturi "pentru", 98 "impotriva" si trei abtineri, a fost majorat capitalul social al FSDI, aportul in numerar fiind de 9 miliarde de lei, fata de 1,85 miliarde de lei, cat prevedea forma votata de Senat. Varsamintele aferente aportului in numerar la capitalul social initial al FSDI vor fi efectuate astfel: 200.000.000 de lei in numerar la constituire, iar diferenta in termen de cinci ani.


Deputatii au adoptat infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI), un mamut care va gestiona discretionar actiunile detinute de stat la cele mai perfomante companii romanesti. Chiar daca este un proiect foarte important avand in vedere ca fondul va fi format din cele mai importante companii ale statului, nu au existat dezbateri ample asupra lui. Mai mult, este votat pe repede, inainte ca Eurostat sa trimita un aviz esential. Initiativa legislativa a fost aprobata de Senat in luna aprilie, iar acum se afla in camera decizionala, scrie Hotnews.

Dezbaterile asupra proiectului au fost necesare si in conditiile in care sunt multe aspecte care au ramas de lamurit. In primul rand, este necesara opinia ex-ante a Eurostat in legatura cu respectarea legislatiei europene. Este obligatoriu ca Eurostat sa clasifice fondul suveran ca fiind o companie in afara sectorului administratiei publice, pentru a nu avea impact pe deficit si datorie publica. In urma unor vizite a reprezentantilor Eurostat, in perioada 6-8 februarie 2018, a reiesit ca exista prevederi din proiectul de lege care ar afecta clasificarea Fondului in afara sectorului administratiei publice.

Prezent in comisia pentru industrii din Camera Deputatilor, Tiberiu Valentin Mavrodin, secretar de stat in Ministerul Finantelor, sustine ca au fost purtate mai multe discutii cu reprezentantii Eurostat si ca "informal" sunt sanse 99,9% ca fondul sa fie clasificat in afara bugetului.

Ramane de vazut cu ce prevederi va trece initiativa legislativa de Camera Deputatilor. In forma sa initiala, proiectul prevedea ca fondul sa fie format din 89 de societati, cu un capital social de 9 miliarde lei. Printre cele 89 se aflau si societati cu profit si multe pe pierdere. Insa in urma unor amendamente ale Guvernului, Senatul a aprobat formarea Fondului din pachete minoritare sau majoritare detinute de stat la 23 de societati, nu 89 cum erau in proiectul initial. De asemenea, a aprobat ca fondul sa aiba un capital social de 1,85 miliarde de lei, format din aport in natura din pachete de actiuni fata de 9 miliarde lei cat este in proiectul initial.

Insa, deputatii vor sa fie reintroduse pe lista mai multe dintre societatile care nu au fost aprobate de Senat.

In forma aprobata de Senat, pe lista se afla companiile: Electrica, Delgaz Grid SA, E.ON Energie Romania, Chimcomplex, OMV Petrom, Telekom Romania, Antibiotice SA, Compania Nationala pentru Controlul Cazanelor, Instalatiilor de Ridicat si Recipientelor sub Presiune, Loteria Romana, IAR SA, Oil Terminal, Cuprumin, Unifarm, SN Apelor Romane, Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Maritime, Romgaz, Hidroelectrica, CN Aeroporturi Bucuresti, Nuclearelectrica, Imprimeria Nationala, Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime si Conpet.

Strategia investitionala a Fondului ar urma sa fie aprobata de Guvern si ar urma sa vizeze printre altele dezvoltarea infrastructurii si stimularea inovatiei. Indicatorii de performanta pe termen mediu si lung vor fi elaborati de Ministerul Finantelor, iar evaluarea lor va fi facuta tot de Ministerul Finantelor.

Initiativa legislativa a fost semnata de aproape toti parlamentarii PSD si ALDE.

Critici intense la adresa proiectului

In acelasi timp, proiectul s-a confruntat cu mai multe critici din partea opozitiei, iar USR a decis, potrivit G4Media, ca partidul va ataca la Curtea Constitutionala legea privind infiintarea FSDI daca va fi votata in forma actuala.

De asemenea, Victor Ponta atrage atentia ca "se va comite cel mai mare furt din averea statului roman din istorie - peste 10 miliarde de euro."

"Azi, Camera Deputatilor va vota un proiect de lege prin care se va comite cel mai mare furt din averea statului roman din istorie - peste 10 miliarde de euro. (...) Prin infiintarea Fondului Suveran (o idee impusa lui Liviu Dragnea de catre un grup de afaceri din Israel - Rusia) tot ceea ce mai detine statul roman in companiile publice va trece in mod netransparent in maini private din afara tarii! (...) Deputatii din Pro Romania vom vota impotriva proiectului bagat 'pe sest' in perioada in care atentia publica este concentrata pe alte subiecte - Opozitia formala PNL si USR este incapabila sa inteleaga semnificatia acestei decizii (pierd timpul cu apararea lui Kovesi), UDMR nu are niciun interes, iar deputatii PSD - ALDE nu au curajul macar sa citeasca ceea ce voteaza", a scris Ponta pe Facebook.

"Scriu acest mesaj (si il voi repeta in plenul Parlamentului) ca un avertisment pentru toti deputatii care azi se vor lasa folositi de catre un grup infractional transnational si vor comite cu mana lor acest furt urias - sa nu poata niciodata sa spuna ca 'nu au stiut ce fac'! Iar cand va veni momentul sa plateasca in fata legii si a alegatorilor sa nu aiba nicio scuza in afara lasitatii lor! Datoria unui parlamentar este sa apere cetatenii care l-au votat si statul roman pe care il reprezinta chiar si atunci cand interesele sefului de partid sunt contrare!", a afirmat Ponta.

"Acest Fond nu mai trebuie sa respecte legile in vigoare privind administrarea societatilor cu capital de stat, nu mai este supus controlului Guvernului sau Curtii de Conturi, poate vinde actiuni si active fara sa respecte Legea privatizarii si nu va face listari la bursa care presupun transparenta", a mai spus Ponta.

Sursa foto: Agerpres/ Radu Tuta

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri