Alpha Bank a listat pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) prima emisiune de obligatiuni ipotecare din Romania, valoarea acesteia ajungand la 200 mil. euro. Sergiu Oprescu, presedintele executiv Alpha Bank, sustine ca vrea sa dezvolte piata obligatiunilor ipotecare in Romania, in acest scop oferind serviciile de consultanta ale bancii pe care o conduce catre alti jucatori din piata, desigur, contra cost.

“Vrem sa dezvoltam piata obligatiunilor ipotecare. Suntem constienti ca emisiunea de acum este doar o floare si cu aceasta nu se face primavara. Suntem dispusi sa oferim consultanta si altor emitenti pentru ca stim care sunt riscurile si cum ar putea sa fie eliminate. Vrem sa impartim cunostintele pe care le-am dobandit in acest domeniu… desigur, contra cost”, a declarat Oprescu, prezent miercuri la deschiderea Bursei de Valori Bucuresti.

Obligatiunile Alpha au o valoare nominala de 100.000 de euro, sunt emise pe o perioada de 5 ani, au o dobanda EURIBOR 6M +1,5% pe an (n.red. in prezent dobanda obligatiunilor este de 1,2% pe an) si sunt garantate cu credite ipotecare de buna calitate, pentru care nu s-au inregistrat intarzieri de plata mai mari de 15 zile. Obligatiunile au ratingul Baa2 din partea agentiei de evaluare Moody’s.

Emisiunea de obligatiuni a fost achizitionata de investitori institutionali, printre acestia aflandu-se IFC si BERD.

In Europa, piata obligatiunilor ipotecare emise are o valoare de aproximativ 2 trilioane euro. La nivelul Uniunii Europene, aproximativ 27%din creditele ipotecare acordate de institutiile financiare sunt finantate prin emiterea de obligatiuni ipotecare, acestea fiind o solutie frecvent utiliata de toate sistemele bancare din Europa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri