Tribunalul Dolj a decis sa oblige SIF Oltenia (SIF5) sa convoace Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) ceruta de actionarii SIF Banat-Crisana (SIF1) si SIF Muntenia (SIF4), care vor demiterea sefului SIF5 Tudor Ciurezu. In plus, Tribunalul a luat o decizie fara precedent in piata de capital romaneasca, stabilind ca reprezentantii SIF Banat-Crisana sa prezideze AGA SIF Oltenia.

“SIF Banat-Crisana informeaza investitorii ca din informatiile publicate pe portalul instantelor de judecata, in sedinta din data de 15 octombrie 2019, Tribunalului Dolja admis cererea formulata in dosarul nr. 6001/63/2019 si a autorizat convocarea Adunarii Generale Ordinare a SIF OLTENIA SA de catre actionarii SIF Banat-Crisana si SIF Muntenia. Potrivit informatiilor publicate, instanta a aprobat ordinea de zi a adunarii generale ordinarepropusa de catre cei doi actionari”, se mentioneaza intr-un raport publicat pe bursa de catre SIF Banat-Crisana.

SIF1 ceruse anterior convocarea AGA SIF Oltenia, cel mai importand punct de pe ordinea de zi vizand revocarea directorului general Tudor Ciurezu, precum si a administratorilor Nnina Radu, Carmen Popa si Nicolae Stoian. Propunerea a fost insa refuzata de SIF Oltenia, astfel ca cele doua societati au ajuns in instanta.

“Totodata, instanta de judecata a fixat data tinerii adunarii generale in termen de cel mult 60 de zile de la ramanerea definitiva a sentintei, stabilind ca actionarul SIF BANAT-CRISANA SA prin reprezentant legal sa prezideze sedinta Adunarii Generale Ordinare a SIF OLTENIA SA”, se adauga in raportul mentionat.

Decizia Tribunalului Dolj nu este definitiva, ea urmand sa fie atacata de catre SIF Oltenia – potrivit unui anunt al societatii cu sediul in Craiova.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri