Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a infiintat impreuna cu alti opt actionari compania pe structura careia va functiona contrapartea centrala locala. Entitatea juridica poarta numele de CCP.RO Bucharest S.A. si a fost inregistrata la Oficiul National al Registrului Comertului in data de 4 noiembrie 2019, dupa ce actionarii acestei noi entitati au aprobat participarea la capitalul social al acesteia, in suma totala de 79,8 milioane lei (16,8 milioane euro).

BVB este actionar majoritar in noua companie, in urma unei contributii de 47,5 milioane lei (10 milioane euro), reprezentand 59,52% din capitalul social al CCP.RO Bucharest (CCP.RO). Aceasta reprezinta cea mai mare investitie realizata de BVB in cadrul unui singur proiect, care isi propune sa contribuie la cresterea lichiditatii pietei de capital locale.

Operatorul Pietei de Energie Electrica si de Gaze Naturale „OPCOM” S.A. (OPCOM) detine 19,06% din capitalul social al CCP.RO. Alti actionari in cadrul CCP.RO sunt: Enel Romania S.A., Banca Transilvania S.A, Tinmar Energy S.A., Societatea de Investitii Financiare Banat-Crisana S.A., Societatea de Investitii Financiare Transilvania S.A., Societatea de Investitii Financiare Muntenia S.A. si SSIF BRK Financial Group S.A., fiecare avand detineri individuale sub 10%.

Primul Consiliu de Administratie al CCP va fi format din 7 membri: Adrian Tanase – Presedinte CA – (Director General al BVB), Otto Emil Nägeli (membru CA in cadrul BVB), Victor Ionescu (Director General al OPCOM), Cristian-Sorin Culea (Director Energy Management – Enel Romania), Iulius-Grigore Postolache (Managing Partner al aVilicus Consulting), Gabriel-Andrei Techera (Consilier in cadrul Cabinetului Sefului Cancelariei Prim-ministrului), Sinan Kircali (Director General Adjunct Garanti Bank). Durata mandatului primilor membri ai Consiliului de Administratie este de doi ani.

„Faptul ca am reusit sa realizam cu succes prima etapa majora in construirea unei contraparti centrale locale printr-o investitie semnificativa este o dovada excelenta de cooperare si de interes in dezvoltarea sustenabila si semnificativa a pietei de capital si de energie. Ne bucuram ca putem sa plecam la drum cu parteneri puternici din domeniul financiar si cel energetic intr-un proiect fara precedent pentru Romania. CCP.RO va stimula cresterea lichiditatii pietelor deservite, iar existenta acestei institutii reprezinta conditia minima necesara pentru a asigura o evolutie sanatoasa a acestora,” a declarat Adrian Tanase, Directorul General al BVB si Presedintele CA al CCP.RO Bucharest.

De ce este importanta Contrapartea Centrala

CCP.RO va gazdui infrastructura care va permite relansarea si dezvoltarea pietei derivatelor in Romania si va asigura mecanisme noi pentru diminuarea si transferul riscurilor la nivelul pietelor deservite, si anume pietele operate de BVB, respectiv de OPCOM, contribuind la cresterea increderii si activitatii pe aceste piete. CCP se va interpune intre partile tranzactiei devenind contraparte pentru fiecare cumparator, respectiv vanzator, si va garanta finalizarea decontarii tranzactiei prin aplicarea de mecanisme specifice pentru administrarea riscului.

Pentru investitorii sau participantii care activeaza pe piata de capital locala, existenta CCP va permite introducerea si dezvoltarea tranzactiilor cu instrumente financiare derivate (cu activ suport actiuni, marfuri, obligatiuni, indici, curs de schimb, etc.).

Urmatoarele etape majore in activitatea noii companii sunt pregatirea documentatiei pentru autorizarea CCP.RO in calitate de contraparte centrala si obtinerea autorizatiei de functionare in acest scop din partea Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). BVB si-a propus ca primele operatiuni realizate prin intermediul CCP.RO sa aiba loc in 16 luni de la infiintarea noii companii.

Sursa foto: BVB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri