Platforma de investitii ROCA a incheiat un parteneriat strategic cu Bittnet Group, compania romaneasca de IT urmand sa ofere expertiza si solutii tehnologice companiilor in care ROCA investeste.

Bittnet este o companie care a inceput ca furnizor de training IT si care in prezent integreaza mai multe servicii IT&C. ROCA a fost lansata anul trecut de catre CITR ca o platforma de investitii in companii romanesti. Reprezentantii ROCA sustin ca in primul an de activitate au obtinut un randament de 260% pentru sumele investite initial si ca valoarea companiei a ajuns la 22 mil. euro.

“Prin acest parteneriat, companiile din portofoliul ROCA vor beneficia de expertiza acumulata de grupul Bittnet in domeniu IT. Obiectivul principal al proiectului va fi identificarea de noi oportunitati de integrare a componentelor tehnologice in procesele utilizate si produsele realizate de companiile din portofoliul ROCA”, se mentioneaza intr-un comunicat de presa al ROCA.

Companiile care in prezent fac parte din portofoliul ROCA sunt: Frigotehnica, Romcargo Maritim, Tremot, S-karp, Sinteza, RDF, Electroplast si Yellow.Menu.

„Cred cu tarie in teoria conform careia orice companie va deveni in scurt timp o companie tech. Epoca in care aspectele legate de tehnologie tineau de departamentul IT s-a incheiat. Componenta tehnologica a unui business tine de management, a devenit una strategica pentru dezvoltarea oricarei companii. Bittnet Group, care a parcurs in timp record drumul de la idee buna la afacere de succes este partenerul strategic pentru ROCA si companiile din portofoliul nostru, partener cu care ne bucuram sa impartasim aceeasi viziune si aceleasi valori”, a declarat Rudi Vizental, CEO ROCA.

Concret, colaborarea dintre ROCA si Bittnet Group va consta in adoptarea de solutii tehnice de eficientizare si adaptare a proceselor operationale si de afacere, prin crearea si implementarea unui cadru tehnologic optim. Totodata, parteneriatul porneste cu obiectivul de a crea un ecosistem optim de crestere si profesionalizare a echipelor de management ale companiilor din portofoliul platformei ROCA, care sa beneficieze de cele mai bune programe de educatie digitala.

„Parteneriatul cu ROCA, pe care il anuntam astazi, marcheaza o noua directie strategica pentru Bittnet Group. Dupa o perioada intensa, atat din punct de vedere al activitatii de M&A cat si al pietelor de capital, consideram ca am acumulat, la nivel de grup, capital semnificativ sub forma de talent si cunostinte, pe care asteptam cu nerabdare sa il transmitem si altor companii antreprenoriale din Romania. Este o onoare pentru Bittnet Group sa ne alaturam misiunii ROCA si sa contribuim la formarea liderilor de maine ai pietei locale”, a declarat Mihai Logofatu, CEO Bittnet Group.

Solutiile de IT&C pe care Bitnett Group le va livra catre companiile din portofoliul ROCA sunt din zonele de Business Intelligence si Data Analytics, IT Operations, Securitate IT&C. In plus, echipa Bittnet Group va impartasi strategii bazate pe tehnologie pentru imbunatatirea culturii organizationale, a managementului de echipa, a vanzarilor si relatiilor cu clientii.

Sursa foto: BVB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri