Profitul marilor companii de pe Bursa de Valori București (BVB) a frânat puternic în primele trei luni ale anului, chiar dacă efectele crizei COVID-19 au afectat doar parțial acest trimestru. Per ansamblu, scăderea de la un an la altul a fost de 30%, cifră trasă în jos în special de rezultatele financiare ale Petrom, dar și de cele ale Banca Transilvania și BRD, băncile fiind forțate să facă provizioane în această perioadă.

“Ne putem gândi la situația din aceste trei luni ca la un premergător al efectelor negative cauzate de această pandemie care a cuprins tot globul. Întrebările: când vor reveni companiile la nivelul de profitabilitate din anul 2019? ce companii profită de pe urma acestui dezastru biologic? și cine va avea cel mai mult de pierdut? sunt tot mai des întâlnite în rândul investitorilor”, menționează analiștii casei de brokeraj Prime Transaction.

Deși acest trimestru a fost doar parțial afectat de epidemia COVID-19, care a blocat o parte sau toată activitatea unor companii, rezultatele financiare ale firmelor au fost puternic influențate.

Prime Transaction

Veniturile totale ale celor 17 emitenți care alcătuiesc indicele BET au fost de 14,3 miliarde lei în primele trei luni din anul 2020, o scădere de 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. În ceea ce privește dinamica profitului, scăderea este mult mai drastică, aceasta fiind de 98,6%. Scăderea este cauzată în mare parte de Fondul Proprietatea, care a înregistrat o pierdere semnificativă în urmă reevaluării participațiilor.

Compania Profit T1 2020 Evolutie profit Venituri T1 2020 Evolutie venituri
Electrica 80.086 A trecut pe profit 1.694.807 +4,2%
Medlife 6.425 +171,1% 256.046 +13,7%
Transelectrica 77.197 +103,1% 602.843 -7%
Teraplast 6.140 +85,2% 208.947 +19,6%
BVB 4.205 +54,4% 12.114 +36,7%
Conpet 16.303 +12,8% 113.696 +7,3%
Romgaz 571.905 +5,5% 1.430.329 -16,5%
Transgaz 201.867 +5,4% 852.164 +36,7%
Nuclearelectrica 215.052 -1,9% 629.237 -5,9%
Purcari 8.033 -7,3% 46.360 +9,8%
BRD 240.759 -20% 766.728 -2,2%
Banca Transilvania 303.941 -40,1% 936.993 -5,2%
Petrom 653.430 -43,2% 6.294.040 +12,6%
Sphera (KFC, Pizza Hut, Taco Bell) -5.906 A trecut pe pierdere 198.314 -7,6%
Alro Slatina -110.020 Si-a marit pierderile 712.271 -7,1%
Digi (RCS&RDS) -270.256 Si-a marit pierderile 1.519.075 +13,4%
Fondul Proprietatea -1.955.002 A trecut pe pierdere -1.936.927 N/A

Cifre exprimate in mii lei.
Datele sunt consolidate.

Dacă am exclude Fondul Proprietatea din calcule, situația ar fi total diferită: scăderea dinamicii veniturilor ar fi de 4,8%, iar evoluția profitului net la nivel de indice ar avea o scădere de 30%.

Citiți și BERD a înrăutăţit prognoza de creştere a economiei României în acest an

Cea mai bună evoluție a profitului o regăsim în cazul Electrica, care a reușit să înregistreze un profit net de 80 milioane lei, față de pierderea de 40 milioane lei înregistrată în T1 2019. În acest top al dinamicii profitului regăsim doi emitenți ce au reușit să obțină în primele trei luni ale anului un profit de peste 100% comparativ cu perioada similară din anul precedent, respectiv: Medlife 171% și Transelectrica 103%.

Sectorul energetic, unul din pilonii Bursei de Valori București, reprezentat de Romgaz, Nuclearelectrica și OMV Petrom nu a impresionat cu rezultatele financiare.

Citiți și Bursa își mărește profitul după ce investitorii s-au îngrămădit să tranzacționeze pe timp de pandemie

Romgaz este singurul emitent cu o evoluție pozitivă a profitului, de 5,5%, dar și cu cea mai mare scăderea veniturilor, de 16,5%. OMV Petrom înregistrează cea mai mare scădere a profitului, de 43,2%, fiind influențat îndeosebi de prăbușirea prețului petrolului.

Citiți și Efectele pandemiei asupra vânzărilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell

Al doilea pilon al bursei locale, sectorul financiar, constituit în principal de cele două bănci, Banca Transilvania și BRD, a înregistrat o evoluție negativă atât a profitului, cât și a veniturilor. Ambele societăți au constituit în primul trimestru provizioane în contextul COVID-19 pentru acoperirea riscurilor, ceea ce a influențat profitul din a ceastă perioadă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri