Doar 9 din cele 25 de cele mai importante companii de pe Bursa de Valori București (companii incluse în indicele BET-BK) au reușit să termine primul semestru în creștere, criza provocată de noul coronavirus (COVID-19) având efecte vizibile în piață.

În primul semestru al acestui an indicele BET-BK s-a depreciat cu 11,7%. Din cele 25 de companii incluse în indice, dacă considerăm și influența dividendelor acordate, 13 au înregistrat o evoluție mai bună decât acesta.

“În primele șase luni ale anului curent, prețul acțiunilor a fost puternic afectat de criza medicală provocată de virusul COVID-19 și a înregistrat o volatilitate ridicată pe parcursul acestei perioade. Dacă ne uităm la valorile din primul trimestru observăm o îmbunătățire a cotatilor acțiunilor la nivelul trimestrului al doilea”, menționează Alin Brendea, director general adjunct al casei de brokeraj Prime Transaction.

Nuclearelectrica (SNN) a avut cea mai mare creștere dintre emitenți, cu o evoluție de 21.55%, ajutată și de un randament generos al dividendului. Pe locul doi se situează Fondul Proprietatea (FP) cu o apreciere de 9,4% impulsionata de rezultatele financiare pozitive pe anul 2019 și de oferta de cumpărare derulată în primul trimestru. Următoarea poziție este ocupată de Teraplast (TRP), care, asemeni FP,a fost ajutată de rezultatele financiare solide. O grupare de emitenți în zona pozitivă o regasim și la companiile din sectorul de utilități: Conpet (COTE), Transelectrica (TEL) și Electrica (EL).

În partea negativă a evoluțiilor, Erste Group (EBS) este compania cu cea mare depreciere, cu o scădere, în primul semestru, al prețului acțiunii de 37,4%. Compa este următorul emitent al acestui top negativ, cu o evoluție de -27%. Datorită contextului pandemic societatea a hotărât să își reducă activitatea în T2. Pe locul trei se află o altă bancă, BRD, care ca și în cazul lui Erste a hotărât să ia notă de recomandarea BCE și a BNR de a nu acorda dividende sau sau de a derula programe de răscumpărare până la 1 octombrie 2020.

Banca Transilvania (TLV), care a votat să acorde dividende și să distribuie acțiuni gratuite, are o evoluție ceva mai bună decât cele două bănci, dar închide primul semestru cu o depreciere de 17,9%. OMV Petrom (SNP) este o altă societate care a fost afectată atât de criza medicală cât și de prăbușirea prețului petrolului și a înregistrat o scădere a prețului acțiunii de peste 20%

Compania Evoluție semestrul 1 Indice lichiditate
Nuclearelectrica +21,5% 4,8%
Fondul Proprietatea +9,4% 9,2%
Teraplast +8,4% 12,8%
Digi Communications +6,7% 1,6%
Conpet +6,6% 4,6%
Transelectrica +5,2% 3,5%
Electrica +4% 2,9%
Medlife +2,9% 5,4%
Impact 0 3,2%
Purcari -0,9% 8,2%
Bursa de Valori București -3,4% 5,5%
SIF Transilvania -7,9% 5,5%
SIF Oltenia -10,1% 5%
Romgaz -14% 3,9%
Transgaz -14,5% 3,5%
SIF Moldova -14,9% 2,4%
SIF Muntenia -15,8% 5,9%
SIF Banat-Crișana -16,8% 2,3%
Banca Transilvania -17,9% 11,8%
Alro Slatina -17,9% 0,4%
Sphera Group -20,2% 2,1%
Petrom -20,5% 2,1%
BRD -27% 5,4%
Compa -27% 4,4%
Erste Bank -37,4% 0,5%

În privința indicatorului de lichiditate bursieră (raport între volumul tranzacționat și numărul total de acțiuni al companiei), lider este Teraplast, pozitiv influențat de factori precum rezultatele financiare pozitive, acordarea de acțiuni gratuite și încheierea unui contract de Market Maker. Următorul emitent din acest top este Banca Transilvania cu o lichiditate bursieră de 11,8%, unde regăsim același model, ca în cazul Teraplast, de a distribui acțiuni gratuite.

“În perioada următoare vor începe raportările financiare pe prima jumătate a acestui an. Efectele pandemiei se vor reflecta în aceste rezultate, care vor cuprinde intreagă perioada a stării de urgență continuată cu starea de alertă în care încă se află țara noastră”, concluzionează analiștii Prime Transaction.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri