Catalyst România a lansat al doilea fond de investiții ce va avea la dispoziție circa 40-50 milioane de euro pentru start-up-uri din sectorul tehnologic românesc și din regiune. Marius Ghenea, managing partner Catalyst România, crede că în ciuda perioadei dificile prin care economia românească trece, oportunitățile de investiții tech locale sunt chiar mai multe decât în trecut, restricțiile privind distanțarea fizică și socială ajutând mai degrabă dezvoltarea unor business-uri din domeniu.

”Vrem să fim un investitor de impact, nu doar de randament, adică sa contribuim la creșterea economiei prin catalizarea anumitor energii și zone de potențial din mediul de afaceri românesc. În ceea ce privește oportunitățile de investiții, ne vom concentra în special pe România, însă în cazul acestui fond vom putea face plasamente și în regiune”, a declarat Marius Ghenea.

Prin primul fond lansat în 2012, Catalyst România I, a fost unul dintre primii investitori de venture capital în start-up-uri locale de tehnologie. Fondul a avut 15 mil. euro la dispoziție și a realizat plasamente în companii precum Vola.ro, Elefant.ro, Vector Watch sau SmartBill. Primul fond Catalyst România a înregistrat o creștere anuală de 40% pentru întreg portofoliul.

Catalyst România II caută companii de tehnologie cu afaceri anuale de minim 500.000 euro

Al doilea fond (Catalyst România II), lansat oficial săptămâna aceasta, vrea să strângă de la investitori 40 mil. euro și să facă plasamente individuale cu o valoare cuprinsă între 1 și 3 mil. euro. După finalizarea primei runde de capitalizare, Catalyst România II a ajuns deja la 26 mil. euro. Managerii fondului vor să obțină un câștig anual de 25-28% pentru investitorii acestuia.

Fondul a fost înființat ca urmare a apelului pentru expresii de interes lansat de Fondul European de Investiții (FEI) către echipele de management de a investi resurse financiare provenite din Resurse Rambursate JEREMIE, din programul InnovFin Equity al UE și în urma unei participării consistente din partea investitorilor privați. Finațarea disponibilă fondului Catalyst România II prin Resurse Rambursate JEREMIE România și programul InnovFin Equity se ridică la 15 mil. euro.

În următoarele 9-12 luni, fondul va continua procesul de fund raising, cu un accent mai mare pe investitorii instituționali.

Asa-zisa ‘chemare’ a banilor în fond de la investitori va avea loc doar atunci când vom avea nevoie de ei pentru investiții. În niciun caz nu vom cere acum bani investitorilor spunându-le apoi că ‘ne vedem peste 10 ani’ (n.red. perioada estimată de maturitate a fondului). În acest fel minimizăm blocarea banilor și maximizăm randamentele”, spune Marius Ghenea.

Catalyst România II va continua să vizeze companiile de tehnologie care au deja un istoric de produse lansate pe piață și echipe de management cu experiență. În perioada inițială de investiții, noul fond va investi într-un număr de 16 companii românești, cu scopul de a le sprijini obiectivele de creștere și extindere internațională.

Citiți și ING Ventures: În următorul an start-up-urile vor fi mult mai bine analizate. Câștigătorii și perdanții se vor diferenția clar

”Căutăm companii care au un management cu experiență, care au clienți care chiar plătesc pentru produsele și serviciile oferite și care au venituri anuale de aproximativ 500.000 euro pe an. Acolo unde este cazul, ne uităm la estimarea respectivelor venituri folosindu-ne de istoricul lunilor anterioare”, explica Marius Ghenea.

Catalyst va facilita de asemenea accesul acestor companii la know-how, resurse, parteneri de afaceri și investitori din Europa, SUA şi Asia. Având în vedere că beneficiază de surse diverse de capitalizare care completeaza finanțarea FEI, politica de investiții permite fondului să identifice oportunități de investiții și în alte țări din Europa de Est sau de pe glob, atâta timp cât entitățile vizate înregistrează activități economice în România, fie prin operațiuni locale, fie prin echipe de dezvoltare sau vânzări.

Investițiile tech au fost ferite de efectele negative ale pandemiei. ”Vedem mai multe oportunități acum”

Ghenea consideră că oportunitățile de investiții în piața start-up-urilor tech din România s-au înmulțit în ultimii ani, pandemia din 2020 având adesea chiar un efect pozitiv asupra acestora.

”Tehnologiile care se bazează pe munca de acasă, livrări sau e-commerce, de exemplu, au acum o șansă mai bună de monetizare. Sunt afaceri stimulate de pandemie și care cred că vom rămâne în trend și după rezolvarea crizei sanitare. Vedem mai multe oportunități de investiție acum”, spune șeful Catalyst România.

Citiți și Marius Ghenea: Acum începe dificultatea pentru guvernul României. Criza este una de lungă durată

Acesta remarcă și schimbarea mentalității antreprenorilor în privința finanțărilor prin capital provenit de la fondurile de investiții

Acum câțiva ani existau destui antreprenori care ne spuneau că vor să se dezvolte prin forțe proprii, folosind doar banii lor. Mulți dintre ei au început să înțeleagă avantajele investițiilor de capital și sunt mult mai deschiși acum din acest punct de vedere

Marius Ghenea

El consideră că România a ajuns să aibă cel mai dezvoltat ecosistem al start-upurilor de tehnologie din regiune, țara noastră fiind depășită la acest capitol doar de Polonia.

”Totuși, în privința ecosistemului investițional, suntem semnificativ în urma altor țări. În România există o nevoie de fonduri de investiții raportându-ne la numărul de oportunități, în vreme ce în alte țări, Ungaria de exemplu, situația este inversă, existând poate prea multe fonduri în raport cu numărul oportunităților de investiții în tech”, a concluzionat Marius Ghenea.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri