Franklin Templeton International Services, sucursala București, compania care administrează Fondul Proprietatea (FP) a anunțat o serie de promovări interne pentru biroul local. Johan Meyer (foto main) rămâne directorul general al sucursalei din București și managerul Fondul Proprietatea.

Astfel, Călin Meteș a fost promovat director general adjunct pentru investiții al Franklin Templeton București și manager de portofoliu adjunct al Fondului Proprietatea.

Marius Dan a fost promovat director general adjunct pentru strategia corporativă a Franklin Templeton București.

Daniel Naftali a fost promovat manager de portofoliu adjunct al Fondului Proprietatea.

Călin Meteș, Marius Dan și Daniel Naftali vor raporta în continuare lui Johan Meyer, director general al Franklin Templeton București și manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.

În rolul său extins de Director General Adjunct pentru Investiții al Franklin Templeton București și Manager de Portofoliu Adjunct al Fondului Proprietatea, Călin Meteș (foto) se va concentra pe investițiile legate de activitatea Fondului, precum și pe orice alte investiții ale Franklin Templeton în România. De asemenea, va gestiona relațiile cu alți acționari ai companiilor din portofoliul Fondului. Meteș s-a alăturat Franklin Templeton în anul 2010, fiind responsabil cu monitorizarea permanentă a companiilor cheie din portofoliul Fondului și interacțiunea cu stakeholderii acestora, precum și cu cercetarea potențialelor oportunități de investiții din Europa de Sud-Est pentru fondurile Franklin Templeton. În plus, a fost membru al consiliului de administrație în mai multe companii de stat și private din sectoarele energiei, industriei și infrastructurii. Meteș deține o diplomă de master în bănci și piețe de capital și o diplomă de licență în bănci și burse de valori, ambele de la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca. Călin Meteș este analist certificat CFA.

În rolul său extins de Director General Adjunct pentru Strategia Corporativă al Franklin Templeton București, Marius Dan (foto) va fi responsabil pentru strategia corporativă a Fondului Proprietatea, concentrându-se pe dezvoltarea și implementarea strategiei corporative și de relații cu investitorii a Fondului. Marius Dan s-a alăturat Franklin Templeton în 2011, conducând eforturile globale ale Fondului privind relațiile cu investitorii si acțiunile corporative, care au extins mult baza de acționari instituționali ai Fondului. De asemenea, a condus cu succes listarea secundară a Fondului la Bursa de Valori din Londra. În plus, a fost membru în consiliile de administrație ale unor companii din portofoliul Fondului din sectoarele imobiliar și FMGC. Dan a deținut mai multe funcții în cadrul Franklin Templeton București de-a lungul anilor: Manager de Relații cu Investitorii (2011-2014), Director de Relații cu Investitorii (2014-2019) și Vicepreședinte Senior responsabil cu Strategia Corporativă (2019 - 2021). Are o experiență de peste 14 ani în industria administrării de active.

Dan deține o diplomă de master în finanțe la Universitatea din Wyoming și a absolvit summa cum laude Universitatea Wingate cu o diploma de licență în finanțe.

În rolul său extins de Manager de Portofoliu Adjunct al Fondului Proprietatea, Daniel Naftali (foto) va lucra alături de Călin Meteș și se va concentra în primul rând pe relația cu consiliile de administrație și conducerile companiilor din portofoliul Fondului. Naftali s-a alăturat Franklin Templeton în 2010 și are o experiență de 15 ani în industria administrării de active. În cei 11 ani la Franklin Templeton, a fost responsabil cu monitorizarea permanentă a mai multor companii cheie, din portofoliul Fondului Proprietatea și interacțiunea cu stakeholderii acestora. Naftali a fost, de asemenea, membru neexecutiv în consiliile de administrație ale mai multor companii din portofoliul Fondului Proprietatea care operează în sectoarele energiei, infrastructurii, industriei și FMCG.

Daniel Naftali deține o diplomă de master în valori mobiliare internaționale, investiții și bănci de la Centrul ICMA- Henley Business School Universitatea din Reading, Marea Britanie, și o diplomă de licență în finanțe bănci de la Academia de Studii Economice din București.

Sursa foto: Franklin Templeton

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri