Sphera Franchise Group, compania care administrează restaurantele KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, ”) raportează vânzări de 444,5 milioane lei pentru primul semestru al anului, reprezentând o creștere de 46% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Vânzările consolidate ale Grupului în al doilea trimestru au înregistrat o creștere de 119%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, atingând 233,1 milioane lei, acesta devenind cel mai bun trimestru din istoria companiei.

Astfel, Sphera Franchise Group, a încheiat primele șase luni cu EBITDA (câştig înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) normalizată de 30,7 milioane lei în creștere cu 1,867% și un profit net de 5.2 milioane lei, cu 123% peste nivelul din primul semestru al anului trecut.

KFC România și KFC Moldova au încheiat primul semestru cu EBITDA de 38,4 milioane lei, respectiv 0,8 milioane și un profit net de 26,8 milioane lei, respectiv 0,5 milioane lei. Restaurantele Taco Bell România au înregistrat un profit de exploatare de 0,4 milioane lei în prima jumătatea a anului, însă cheltuielile generale și administrative precum și costurile financiare au dus la o pierdere netă de 1,8 milioane lei. Performanța KFC Italia a continuat să fie afectată de evoluția pandemiei de COVID-19 și de restricțiile impuse de autoritățile italiene. Astfel, deși în T2 vânzările au crescut cu 115% comparativ cu al doilea trimestru din 2020, la finalul primei jumătăți a anului, KFC Italia a înregistrat o pierdere netă de 13,5 milioane lei.

Concepte noi de restaurante

Pizza Hut România a continuat să-și îmbunătățească performanțele, înregistrând o altă perioadă de creștere de la trimestru la trimestru, însă a încheiat primele șase luni cu o pierdere de 5,6 milioane leu. În ceea ce privește planul de dezvoltare al Pizza Hut România, în urma negocierilor cu francizorul Yum!, pe piața locală vor fi lansate două noi concepte de restaurante, respectiv fast-casual delivery și express. De asemenea, în următorii trei ani, vor fi inaugurate 10 restaurante, după cum urmează: 3 unități în 2021, 3 în 2022 și 4 în 2023.

“După o perioadă de instabilitate cauzată de pandemia de Covid-19, care a afectat puternic industria HoReCa, anul acesta vedem primele semne de stabilitate și revenire. Rezultatele excelente înregistrate în trimestrul doi ne oferă încredere și optimism în continuarea investițiilor și în dezvoltarea rețelei noastre de restaurante. În acest context, ne bucurăm să anunțăm lansarea unor noi tipuri de restaurante Pizza Hut pe piața locală: fast-casual delivery și express. Spre deosebire de restaurantele clasice Pizza Hut, conceptul fast-casual delivery oferă clienților posibilitatea de a comanda la casă, în restaurant și de a mânca tot acolo, la masă sau în altă parte în afara locației, în funcție de preferință. Este un concept care se adresează clienților care nu au timp pentru ceremonia formală a unui restaurant, care preferă comoditatea și viteza de a se putea bucura oriunde de mâncarea preferată”, a declarat Călin Ionescu, Directorul General al Sphera.

În T2, livrările prin intermediul serviciilor proprii de livrare ale Sphera, dar și prin intermediul platformelor de comenzi online - Glovo, Food Panda, Takeaway sau Tazz - au reprezentat peste 29% din totalul vânzărilor, adică 68,3 milioane lei. Față de T1 ponderea comenzilor de livrare a scăzut cu 2pp, ca urmare a relaxării restricțiilor.

La 19 august 2021, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Sphera a aprobat distribuirea dividendelor în valoare totală de 35 milioane lei, din profitul nedistribuit din 2019 și 2020. Dividendul brut pe acțiune este de 0,9021 lei. Data ex-dividendului este 16 septembrie, data plății fiind 30 septembrie 2021.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri