Banca Comercială Română (BCR) a listat la Bursa de Valori Bucureşti a treia emisiune de obligaţiuni din acest an, în valoare de 600 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al băncii, transmis BVB, valoarea totală a finanţărilor atrase de BCR în acest an prin intermediul pieţei de capital depăşeşte 2 miliarde de lei.

Noua emisiune de obligaţiuni se tranzacţionează pe Piaţa Reglementată sub simbolul bursier BCR28B.

"Echipa BCR a marcat anul acesta mai multe premiere, listând în luna mai una dintre cele mai mari emisiuni de obligaţiuni corporative, în valoare de un miliard de lei, şi aducând recent la Bursă prima lor emisiune de obligaţiuni verzi. Ne bucurăm că BCR încheie anul cu o nouă emisiune de obligaţiuni la Bursă. Valoarea totală a finanţărilor atrase anul acesta de BCR demonstrează capacitatea pieţei de capital de a susţine planurile companiilor de dezvoltare şi implicit de creştere a economiei româneşti. Aşteptăm cu interes anul 2022 şi implicit viitoarele demersuri BCR de finanţare prin intermediul pieţei de capital", a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.

La rândul său, Sergiu Manea, CEO BCR, a menţionat că transformarea sustenabilă a economiei începe odată cu absorbţia puternică de fonduri europene, cu trecerea spre economia verde, cu transformare digitală, prin coeziune socială şi teritorială, prin susţinerea mediului antreprenorial.

BCR a emis şi vândut către 35 obligatari un număr de 1.200 obligaţiuni corporative cu o valoare nominală de 500.000 lei şi cu scadenţa la 9 decembrie 2028. Rata dobânzii este fixă, de 5,98% p.a.

BCR este la a cincea emisiune de obligaţiuni listată la Bursă, prima ajungând deja la maturitate. Cea de-a doua emisiune de obligaţiuni, în valoare de 600 milioane lei, se tranzacţioneaza din decembrie 2019 sub simbolul bursier BCR26. În 2021, BCR a listat trei emisiuni de obligaţiuni, dintre care una de obligaţiuni verzi, BCR28, BCR28A si BCR28B. Valoarea totală a obligaţiunilor BCR disponibile la tranzacţionare este de 2,7 miliarde de lei.

Membră a Erste Group, BCR este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri