Grupul BVB a înregistrat anul trecut un profit net consolidat de 5,02 milioane lei, în scădere cu 20% faţă de cel din anul precedent, de 6,26 milioane lei, conform rezultatelor preliminare.

Potrivit reprezentanţilor Grupului, profitul net a fost direct influenţat de scăderea rezultatului operaţional, compensată parţial de evoluţia pozitivă a rezultatului financiar.

În ultimul trimestru al anului trecut, profitul net a fost de 1,20 milioane lei, faţă de o pierdere de 1,65 milioane lei în T4 2020, scrie Agerpres.

Veniturile operaţionale s-au cifrat în 2021 la 46,11 milioane lei, în creştere cu 9% faţă de anul precedent, ca urmare a avansului veniturilor din segmentele post-tranzacţionare şi registru, iar cheltuielile operaţionale la 43,75 milioane lei (+19%).

Profitul operaţional a fost de 2,36 milioane lei, în scădere cu 57% comparativ cu 2020, generată de evoluţia cheltuielilor operaţionale.

La 31 decembrie 2021, activele totale ale Grupului BVB erau în scădere cu 11% sau 22,93 milioane lei comparativ cu decembrie 2020, până la valoarea de 189,05 milioane lei, influenţate de eliminarea de la consolidare a Fondului de Compensare al Investitorilor, ca urmare a schimbării statutului în persoană juridică de drept public (impact -20,56 milioane lei). Cu excepţia acestei eliminări, nivelul activelor a rămas constant comparativ cu sfârşitul anului 2020.

Datoriile totale ale Grupului erau în principal pe termen scurt, la 31 decembrie 2021 însumând 43,77 milioane lei, cu 30% mai mici faţă de valoarea de la 31 decembrie 2020, de 62,6 milioane lei. 48% din datoriile totale erau reprezentate de dividendele de plată deţinute în numele clienţilor de către Depozitarul Central, în valoare de 20,76 milioane lei, iar 7% reprezentau fonduri de garantare, compensare şi marjă pentru decontarea tranzacţiilor, în valoare de 2,85 milioane lei.

Pentru primul trimestru din 2022, reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti estimează că piaţa primară va rămâne foarte activă, cu precădere pe segmentul AeRO, iar proiecte importante ale BVB, precum BVB Research şi ESG, vor atinge etape importante. De asemenea, volatilitatea şi lichiditatea vor fi în creştere, în contextul evoluţiilor macroeconomice importante.

Sursa foto: BVB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri