FTSE Russel a anunţat că 5 noi companii listate la Bursa de Valori Bucureşti intră în indicii dedicaţi pieţelor emergente.

"Vestea serii vine de la FTSE Russel care a anunţat că 5 noi companii listate la Bursa de Valori Bucureşti intră în indicii dedicaţi pieţelor emergente. MedLife România intră în indicii FTSE Global All Cap, categoria Small Cap. Purcari Wines, Impact Developer & Contractor, CONPET SA şi Sphera Franchise Group intră în indicele FTSE Global Micro Cap. Nuclearelectrica Oficial, inclusă deja în indicii FTSE Global All Cap, trece de la categoria Small Cap la Mid Cap", a anunţat BVB pe Facebook.

Potrivit unui comunicat al BVB de la sfârşitul anului trecut, acţiunile One United Properties şi Transport Trade Services fac parte din indicii FTSE Russell dedicaţi Pieţelor Emergente, FTSE Global All Cap, respectiv FTSE Global Micro Cap.

One United Properties devenea astfel a cincea companie inclusă în indicii FTSE Global All Cap alături de Banca Transilvania, Nuclearelectrica, OMV Petrom şi TeraPlast.

La rândul său, Transport Trade Services este a doua companie românească prezentă în indicii FTSE Global Micro Cap, alături de Bittnet.

Includerea acţiunilor ONE şi TTS a fost decisă de furnizorul global de indici în urma revizuirii trimestriale anunţate pe 19 noiembrie.

"România a fost promovată de către FTSE Russell în rândul Pieţelor Emergente în 21 septembrie 2020, fapt care a deschis pentru piaţa de capital calea către un univers investiţional mult mai larg. Capitalizarea tuturor companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, pe ambele pieţe, este de 236,3 miliarde de lei (47,7 miliarde de euro), cu 57% peste nivelul din 18 septembrie 2020 (150,4 miliarde lei / 30,9 miliarde euro), anterior promovării efective la statutul de Piaţă Emergentă", se mai arăta în comunicatul citat.

Sursa foto: BVB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri