Meta Estate Trust, o companie de tip holding care face investiții în sectorul imobiliar, vrea să se listeze pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), după o ofertă publică inițială (IPO) ce ar urma să aibă loc luna aceasta și în care vor fi scoase în piață 25% din acțiunile companiei.

Meta Estate Trust a fost lansată în 2021 de către Eugen Voicu (foto), fondator Certinvest și unul dintre cele mai cunoscute nume din piața de capital românească.

În prezent, Voicu deține aproximativ 5% din Meta Estate Trust, iar cel mai mare acționar este Adrian Viman cu peste 10% din acțiuni. Viman a fost CEO al Kaufland România şi Kaufland Germania, iar acum are afaceri în imobiliare (proiectul Estoria City din zona Pallady – București).

Pe lista acționarilor Meta Estate Trust se află alte nume importante din business-ul românesc precum Gabriel Stanciu (CEO-ul Alstom Transport România), Marian Alecu (acționar City Grill), Maria Andrei (Executive VP SVN România), Ionuț Nicolescu (președinte SVN România), sau familia Bonea (afaceri cu amenajări interioare – Delta Studio).

Wall-Street.ro: În câte proiecte este acum implicată Meta Estate Trust? Ce investiții aveți în desfășurare?

Retail jobs

Eugen Voicu: Avem acum 16 proiecte în portofoliu, dar asta nu înseamnă automat 16 firme în holding. Ca holding, suntem acționari minoritari în două firme. Avem discuții pentru alte două mari proiecte unde am putea deveni majoritari. Ideea de bază a Meta Estate Trust este să fim un investitor în piața imobiliară plecând de la o abordare de mezanin, respectiv devenim acționari minoritari în companiile de proiect. În parteneriatul care se naște putem împrumuta suplimentar firma respectivă și să o ajutăm să finalizeze proiectul.

Avem termene fixe stabilite cu dezvoltatorii, iar atunci când nu se livrează construcția până la data stabilită trebuie să fim despăgubiți.

WS: V-ați aflat în astfel de situații până acum?

Eugen Voicu: Nu până acum, dar probabil în septembrie vom avea un astfel de caz. Este un proiect bun în care suntem investiți, dar care a rămas destul de în urmă.

Citeste si:
O nouă companie de imobiliare vine pe bursa românească: Meta Estate...
O nouă companie de imobiliare...

WS: Câte exit-uri ați avut până acum?

Eugen Voicu: Avem 5 exit-uri complete și alte câteva exit-uri parțiale. Am depășit suma de 3 mil. euro din exit-urile făcute.

WS: Ce câștiguri ați înregistrat în cazul acestor exit-uri? Care a fost randamentul?

Eugen Voicu: Randamentul brut înregistrat anul trecut a fost de circa 30%. Pentru anul 2022, mizăm pe un randament brut de 27% la nivelul portofoliului.

WS: Cât durează o investiție? Care este perioada optimă de păstrare a unei investiții?

Eugen Voicu: Ținta noastră de investiție este de 18 luni în medie. Acest lucru ne va face dinamici pentru că vom avea un cashflow constant. Vrem să avem tot timpul bani pentru oportunitățile care apar în piață, iar în recesiune și crize oportunitățile apar mai des.

WS: Ce tip de proiecte imobiliare vă plac? Există un segment anume pe care vă concentrați?

Citeste si:
CBRE: Stocul modern de spații de birouri a ajuns la peste 4,3 mil....
CBRE: Stocul modern de spații...

Eugen Voicu: Acum suntem expuși pe piața rezidențială, segmentul de mijloc – unul care este mai puțin afectat de scăderea puterii de cumpărare. Dar avem discuții cu dezvoltatori care au și alte tipuri de proiecte: avem discuții cu cineva care are niște clinici, avem discuții pentru un apart-hotel.

Vrem să diversificăm portofoloiul și să avem și venituri recurente din exploatarea, de exemplu, a unui hotel sau din chiriile pentru spații comerciale.

Veniturile recurente sunt importante pentru că reprezintă o garanție suplimentară pe care finanțatorii bancari vor să o vadă.

WS: Care este valoarea portofoliului companiei în prezent? La cât ajunge valoarea activelor?

Eugen Voicu: La circa 16 mil. euro. Până la final de an vrem să ajungem la 27-30 mil. euro.

WS: Care este planul pe termen lung pentru Meta Estate Trust?

Citeste si:
Secetă arzătoare pe piața IPO-urilor: Cel mai prost trimestru din...
Secetă arzătoare pe piața...

Eugen Voicu: Vrem să o administrăm cât de mult se poate și să o creștem constant. În următorii 3 ani vrem să ajungem la active de 100 mil. euro, iar pe termen lung, în 10 ani, vrem să depășim 1 mld. euro. Este un obiectiv asumat intern de management.

WS: Când vă listați la bursă? Cum se va defășura IPO-ul?

Eugen Voicu: Dacă primim autorizațiile necesare în timp util de la ASF, putem demara IPO-ul și luna aceasta. Perioada de subscriere va fi de două săptămâni, iar în prima săptămână va exista un discount suplimentar la prețul de vânzare al acțiunilor. În prezent

În prezent, Meta Estate Trust are un capital de 75 mil. lei. Înainte de IPO vom face o majorare de capital după care vom oferi 25 de milioane de acțiuni la vânzare pe bursă (n.red. valoare nominală 1 leu/acțiune), adică echivalentul a 25% din companie.

Citeste si:
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 3,3 miliarde de lei la...
Bursa de la Bucureşti a...

WS: Există un lock-on period după IPO pentru acționarii deja existenți?

Eugen Voicu: Am semnat o serie de acorduri cu ei, cu cei mai mari, și avem peste 50% din acțiunile actuale ”blocate” pentru următoarele 6 luni de la listare.

Avem însă acționari care au intrat pe termen lung în companie și care vor să rămână. Majoritatea vin acum la majorarea de capital și sunt pregătiți să cumpere dacă prețul din piață scade sub prețul din IPO, pentru că știu valoarea portofoliului și a companiei.

WS: Ce veți face cu banii din IPO?

Eugen Voicu: Secretul randamentelor mari pe care le vizăm este să nu ținem banii în conturi. Avem mereu un pipeline de noi companii în care să investim. Și acum avem două proiecte mari pe care le vizăm. Așadar banii vor merge către noi investiții.

Oportunitățile se înmulțesc și avem nevoie de bani. Noi nu avem suficienți bani să dăm curs oportunităților pe care le avem acum și din acest motiv cred că este bine să ne capitalizăm.

Citeste si:
FORT, noua companie de cybersecurity a Bittnet, vrea să se listeze...
FORT, noua companie de...

De asemenea, după listare, vrem să ieșim în piață și cu o emisiune de obligațiuni în euro și dolari.

WS: După listare, cum veți remunera acționarii? Veți acorda dividende?

Eugen Voicu: Nu vom acorda dividende cash ci vom face distribuții de acțiuni gratuite pentru că nu vrem să decapitalizăm compania. Vom distribui tot profitul. Anul acesta intrăm pe profit și astfel vrem să răsplătim acționarii.

WS: Cum a arătat situația financiară a companiei în 2021?

Eugen Voicu: Am avut exit-uri anul trecut și un profit operațional de aproximativ 1 mil. lei. A fost primul an de activitate și așadar am avut și o serie de costuri inițiale. Tot anul trecut le-am promis acționarilor că ne listăm pe bursă pentru că nu îi ținem captivi.

Sursa foto: Meta Estate Trust

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri