Chiar și cu volatilitatea extraordinară din acest sector, numărul fondurilor speculative tradiționale (hedging) care investesc în cripto aproape s-a dublat și apar tot mai multe fonduri specializate în criptomonede, pe măsură ce aceste active digitale sunt acceptate, arată raportul Global Crypto Hedge Fund Report 2022, realizat de PwC împreună cu Asociația pentru gestionarea investițiilor alternative (AIMA) și Elwood Asset Management, parte din CoinShares.

Dintre fondurile speculative tradiționale intervievate în cadrul raportului, 38% investesc în prezent în active digitale, aproape dublu comparativ cu un an în urmă. Între timp, numărul fondurilor speculative specializate în criptomonede a accelerat, ajungând la peste 300 la nivel global.

Creșterea apetitului și a cererii din partea investitorilor a stimulat interesul față de clasa de active cripto, de la retail la instituțional. Pe lângă numeroasele fonduri speculative care investesc în cripto, mulți manageri de active "tradiționale" mai mari au explorat spațiul cripto, au lucrat la proiecte pilot și acum încep să lanseze produse. Acest lucru va contribui la accelerarea instituționalizării piețelor cripto și, pe măsură ce acestea se maturizează, reglementarea și infrastructura vor continua să se îmbunătățească. Având în vedere evoluțiile recente de pe piață, este o nevoie tot mai mare de transparență și încredere din partea investitorilor.

Retail jobs

Olwyn Alexander, Global Asset și Wealth Management Leader, PwC Irlanda

Potrivit raportului, majoritatea fondurilor speculative tradiționale care investesc în active digitale sunt încă la început de drum: 57% au mai puțin de 1% din totalul activelor gestionate (AuM). Dar este trebuie remarcat că pentru 20% dintre aceste fonduri activele digitale reprezintă între 5% și 50% din AuM. Mai mult, două treimi dintre fondurile care investesc în prezent în active digitale intenționează să aloce mai mult capital în această clasă de active până la sfârșitul anului 2022.

În același timp, valoarea totală a activelor gestionate de fondurile speculative de cripto se situa la 4,1 miliarde de dolari în 2021, în creștere cu 8% față de anul precedent.

Performanțele fondurilor speculative cripto continuă să fie solide. Se dorește creșterea reglementării și transparenței

Cele mai multe fonduri speculative au tranzacționat Bitcoin 'BTC' (86%), urmat de Ethereum 'ETH' (81%), Solana 'SOL' (56%), Polkadot 'DOT' (53%), Terra 'LUNA' (49%) și Avalanche 'AVAX' (47%). Și, în ciuda volatilității cripto, randamentul continuă să fie ridicat, situându-se la plus 63,4% în 2021, față de plus 127,55% în 2020.

Citeste si:
Procurorii au descoperit site-uri de asasinate la comandă...
Procurorii au descoperit...

Incertitudinea în materie de reglementare este un aspect esențial pentru fondurile speculative, indiferent dacă investesc sau nu în prezent în active digitale.

Lipsa de claritate a reglementărilor și a regimului fiscal a fost citată ca principala provocare de 89% dintre managerii de fonduri speculative care investesc în prezent în active digitale, iar pentru managerii care nu investesc în prezent în cripto, incertitudinea reglementărilor s-a clasat ca principal obstacol (83%).

În acest context, managerii fondurilor speculative indică o serie de domenii care au nevoie de îmbunătățiri pentru adoptarea activelor digitale, în frunte cu auditul și contabilitatea, gestionarea riscurilor și conformitatea, capacitatea de a utiliza activele digitale ca garanție și administrarea fondurilor.

Citeste si:
ANAF-ul verifică românii care au făcut bani din bitcoin: ce au...
ANAF-ul verifică românii care...

Datele cuprinse în raport provin din cercetările efectuate în primul trimestru din 2022 pe un eșantion de 77 de manageri de fonduri speculative și specializate în criptomonede.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri F