Investițiile și piețele financiare au fost mult timp considerate ca fiind o lume a bărbaților, de care multe femei s-au ferit de-a lungul timpului. Româncele devin însă tot mai atrase de bursă, arată datele Goldring, casă de brokeraj activă pe Bursa de Valori București (BVB) care are circa un sfert dintre clienți femei.

Mai exact, 28% dintre clienții Goldring sunt în prezent femei. Casa de brokeraj se află în top 10 pe BVB anul acesta, cu tranzacții intermediate în valoare de 61,2 milioane lei.

În luna martie, la wall-street.ro sărbătorim lidershipul feminim și ne-am propus să vă aducem în fiecare zi a acestei luni exemple de femei puternice, modele de determinare și curaj pentru toți cei din jurul lor, inclusiv bărbați; femei care ies în evidență prin succesul și prin implicarea lor, și care pot inspira și alte reprezentante ale sexului frumos nu doar să viseze, ci să și acționeze către a-și îndeplini visurile.

Cum investesc femeile?

Femeile au puțină încredere atunci când vine vorba de capacitatea lor de a investi: potrivit unei analize a Global Financial Literacy Excellence Center, femeile obțin în mod constant rezultate mai bune decât bărbații, însă doar 9% dintre ele cred că investesc mai bine.

Încrederea femeilor în investiții crește odată cu timpul: 46% dintre femeile din generația milenială se simt în măsură să se implice în investiții.

Femeile obțin randamente investiționale mai bune decât bărbații: tendința femeilor de a se descurca mai bine decât bărbații la investiții datează încă de la începutul anilor 1990. Un studiu realizat de Universitatea din California, Berkeley, pe baza a 35.000 de conturi de brokeraj pe o perioadă de șase ani, a constatat că femeile au generat randamente cu 1% mai mari, în medie, decât bărbații.

Femeile sunt mai puțin impulsive, ca investitori, decât bărbații: datele arată că femeile nu au tendința de a reacționa la fluctuațiile pieței în același mod în care o fac bărbații.

Cu toate acestea, este de remarcat că cel mai mare procent de femei în rândul investitorilor în acțiuni se află în România – circa 17% din totalul celor care dețin acțiuni în portofoliu.

Femei de succes în piața de capital românească

Reprezentanții Goldring au remarcat și 10 femei de succes din piața de capital românească.

De la reînființarea sa în 1995, Bursa de Valori București are o istorie de mai bine de 25 de ani.

Ileana Botez. Sursa foto: BVB

Tot în 1995, Ileana Botez și-a început activitatea ca secretar general în cadrul BVB. Ileana coordonează, în prezent, activitatea de admitere la tranzacționare, precum și programul de educație financiară „Fluent în Finanțe”. Începând cu anul 2016 este angajată activ în asociații în calitate de voluntar și ca președintă a Professional Women’s Network România, asociație care își propune o prezență și o vizibilitate mai bună a femeilor, precum și aprecierea contribuției lor importante, în toate domeniile vieții profesionale.

(stânga) Mihaela Nădășan și (dreapta) Daniela Șerban. Sursa foto: ARIR/BT

Este esențial ca societățile listate la bursă să construiască relații puternice cu investitorii pentru a facilita o finanțare eficientă și ușoară. Daniela Șerban, de profesie economist, cu o experiență de aproape 15 ani pe piața de capital, a dezvoltat o comunitate de companii listate la bursă, de la zero. Este, în prezent, președintele ARIR, o platformă de dezvoltare a profesioniștilor din domeniul relației cu investitorii. În timpul mandatului ei la BVB, a obținut premiul pentru cel mai bun departament de relații cu investitorii din Europa Centrală și de Est, acordat de Biznis Polska.

Sursa foto: Zuzanna Kurek / Linkedin

Cu o bogată experiență internațională în piețele de capital, în relațiile cu investitorii și în dezvoltarea afacerilor, Zuzanna Kurek colaborează și sprijină investitorii și antreprenorii români din 2014. Înainte de a înființa Cornerstone Communications în 2018, Zuzanna a ocupat poziția de Director de Business Development & Marketing la Bursa de Valori București. Prin intermediul Cornerstone, Zuzanna oferă consultanță pentru peste 20 de companii antreprenoriale românești, deja listate sau care intenționează să se listeze la Bursa de Valori București.

Brokerii de pe piața bursieră joacă un rol crucial în mediul investițional și asigură o experiență de tranzacționare armonioasă între investitor și bursă.

Sursa foto: Monica Invan / Linkedin

Monica Ivan a început să activeze în cadrul BRK Financial Services din decembrie 2016, în calitate de Director General Adjunct, iar mai apoi a fost desemnată vicepreședinte al Consiliului de Administrație, în aprilie 2018, fiind Director General din august 2019.

Sursa foto: Miriam Andrei / Linkedin

Miriam Andrei și-a început activitatea în Zurich, Elveția, unde a lucrat circa doi ani în domeniul investițiilor bancare la Credit Suisse. În trecut a mai lucrat ca asociat la Kearne și Director General interimar la TerraBisco S.A. Miriam a urmat cursurile Harvard Business School și Academia de Studii Economice din București, iar în prezent este CEO și Director General la Tradeville.

Mihaela Bîciu. Sursa foto: Tradeville

După aproape 20 de ani în care a fost președinte şi CEO al Tradeville, Mihaela Bîciu ocupă în prezent poziția de CEO al noii firme de brokeraj, Investimental, care a obținut autorizarea de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), aceasta fiind prima firmă de brokeraj care primește autorizație de la ASF în ultimii 14 ani.

Daniela Secară, Director General în cadrul BT Capital Partners, are o experiență pe piața de capital dobândită prin coordonarea unor tranzacții majore cu obligațiuni și privatizări de companii de stat, prin IPO-uri pe piața de capital din România.

Absolventă a Academiei de Studii Economice din Chișinău, Stela Corpacian este în prezent noul vicepreședinte executiv al Transilvania Investments. A acumulat peste 20 de ani de experiență în domeniul financiar, în acest timp ocupând poziții de conducere în companii din industria energiei, a telecomunicațiilor, agro-alimentară și de audit.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri