Hidroelectrica a luat act de decizia Curții de Apel București de respingere a apelului companiei cu privire la soluția pronunțată de Tribunalul București, în luna aprilie a anului 2022, referitoare la anularea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea a cinci posturi de membri ai Directoratului societății.

Anterior, Petronel Chiriac, un fost director financiar al companiei, a contestat procesul de selecție pentru alegerea directoratului din vara anului 2019, iar instanța a decis anularea procedurii de recrutare și selecție.

Oficialii Hidroelectrica spun că instanța de judecată practic ”Obligă societatea pârâtă să emită o nouă decizie privind o nouă procedură de recrutare și selecție.”

”În aceste condiții, trebuie spus că hotărârea instanței - atacabilă cu recurs, se referă exclusiv la procedura de recrutare și nu desființează mandatele actuale ale directorilor Hidroelectrica. De asemenea, decizia Curții de Apel nu produce efecte retroactiv”, se menționează într-un comunicat de presă al Hidroelectrica.

Directoratul producătorului de energie își respectă în continuare angajamentele și sarcinile încredințate la preluarea mandatului, urmărind îndeplinirea cu succes atât a obiectivelor economice și de investiții ale societății, cât și ale celor legate de procesul de listare a societății la Bursa de Valori București, mai spun oficialii Hidroelectrica, care adaugă faptul că ”decizia instanței nu produce efecte asupra calendarului de listare, acesta urmând a fi respectat conform etapelor deja stabilite. Societatea urmează să promoveze recurs în termenul legal”.

În prezent este în desfășurare un proces de selecție pentru noul Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica, numirea noilor membri urmând să aibă loc în martie 2023. În urma desemnării acestora, una dintre responsabilitățile cheie ale noului Consiliu de Supraveghere va fi lansarea unei noi proceduri de selecție pentru Directorat. Este important de precizat că mandatul actualului directorat va expira în iunie 2023, prin urmare se preconizează că procesul de selecție va fi inițiat în viitorul apropiat.

Sursa foto: Hidroelectrica

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri