Horatiu Cercel, actionarul majoritar al companiei de constructii Concefa Sibiu (COFI), a vandut la sfarsitul saptamanii trecute 21,35% din capitalul social al firmei, pentru suma de 11,04 milioane lei (3,34 milioane euro), potrivit raportului transmis luni pietei Rasdaq.
Horatiu Cercel a vandut vineri 2,2 milioane actiuni Concefa Sibiu (COFI), iar pe parcursul intregii sedinte s-au tranzactionat 2,29 milioane actiuni. Majoritatea titlurilor s-au tranzactionat la pretul de 5 lei pe actiune, ceea confera companiei o capitalizare de 51,5 milioane lei (15,5 milioane euro).

In urma acestei raportari, Horatiu Cercel si-a diminuat detinerea de la 65,32% la 43,96% din totalul actiunilor Concefa.

Actionarii companiei au subscris in august 37,6 milioane titluri (peste 91% din cele 41,21 milioane actiuni emise pentru majorarea capitalului), in valoare de 3,76 milioane lei. Astfel, compania si-a majorat capitalul social cu 3,76 milioane lei, de la 1,03 milioane lei la 4,79 milioane lei.

Pana la operarea majorarii, Concefa figureaza cu un capital social de 1,03 milioane lei, divizat in 10,3 milioane de titluri, cu o valoare nominala de 0,10 lei. In actionariatul companiei mai figureaza si Mihaela Raicu, care are o participatie de 6,80%.

Compania de constructii Concefa Sibiu (COFI) a realizat in primul semestru din 2007 un profit net de 1,74 milioane lei (556.680 euro), de 5,66 ori mai mare decat in acelasi interval din 2006 ( 308.000 lei), pe fondul cresterii afacerilor cu 80%. In prima jumatate a acestui an, Concefa Sibiu a obtinut o cifra de afaceri de 30,5 milioane lei (9,73 milioane euro), in crestere cu 80% fata de perioada similara a anului trecut, cand afacerile s-au cifrat la 16,94 milioane lei.

Titlurile Concefa Sibiu se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sectiunea XMBS, sub simbolul COFI. Actiunile Concefa s-au apreciat luni cu 0,9%, la 5,55 lei pe titlu, ceea ce conduce la o capitalizare de 265,85 milioane lei (80,3 milioane euro), calculata pentru capitalul social majorat la 4,79 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri