Actionarii producatorului de medicamente Biofarm Bucuresti (BIO) au aprobat majorarea capitalul social cu 43,15 milioane lei (12,8 milioane euro), prin aport in natura si in numerar, pana la 101,83 milioane lei, si infiintarea unei societati mixte in Ucraina

Pentru majorare vor fi emise maxim 431,55 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei, pretul de subscriere propus fiind egal cu valoarea nominala. Un numar de 4,33 milioane actiuni vor fi emise in favoarea statului roman, reprezentand valoarea terenului atribuit in proprietate exclusiva catre Biofarm. Celelalte 427,21 milioane actiuni ar putea fi subscrise de catre actionarii existenti la data de inregistrare, pentru pastrarea ponderii detinute in capitalul social.

Actionarii inregistrati la 5 octombrie vor putea subscrie 73,53% actiuni noi la valoarea nominala.

De asemenea, actionarii au imputernicit conducerea Biofarm pentru infiintarea unei societati mixte in Ucraina, precum si pentru majorarea capitalului social pana la limita de 150.000 euro.

Actiunile Biofarm revin vineri la tranzactionare.

Profitul net al Biofarm in primele sase luni ale anului 2007 a crescut cu 21,19% pana la 9,15 milioane lei (6,11 milioane euro), comparativ cu 7,55 milioane lei in primul semestru al anului trecut. In primul semestru al anului, producatorul de farmaceutice din Bucuresti a obtinut o cifra de afaceri de 29,53 milioane lei (9,42 milioane euro) in crestere cu 1,3% fata de intervalul similar din 2006 cand Biofarm a afisat o cifra de afaceri de 29,14 milioane lei.

Biofarm Bucuresti are un capital social de 58,68 milioane lei, divizat in 586,8 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Principalii actionari sunt SIF5 Oltenia cu 14,33%, SIF 2 Moldova cu 10,78%, iar SIF 1 Banat Crisana 10%, Dumitru Tudor, Elena Rada Constantinescu si Bogdan Andrei Tudor cu 8,42% si Julius Baer International Equiy Fund cu 5,14%.

Actiunile companiei farmaceutice Biofarm Bucuresti se tranzactioneaza la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul BIO. Ultima cotatie a titlurilor Biofarm a fost de 0,955 lei, in sedinta din 18 septembrie, ceea ce da o capitalizare de 560,47 milioane lei (166,21 milioane euro).

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri