Titlurile imobiliare isi vor reveni, pe termen mediu, pe bursele de valori europene, dar recuperarea va fi probabil volatila dupa caderea inregistrata de acest sector pe fondul retragerii investitorilor institutionali, de teama turbulentelor dinspre criza din SUA, arata un raport al Erste Bank.

"Chiar daca sectorul imobiliar din Europa nu a fost direct afectat de criza pietei creditelor ipotecare cu risc ridicat din Statele Unite, actiunile imobiliare s-au aflat sub o presiune puternica. Investitorii institutionali internationali s-au retras din sector, fara a analiza cu exactitate unele date esentiale pentru Europa Centrala si de Est, declansand o scadere puternica a preturilor", se mai arata in studiul publicat luni de grupul bancar Erste, care detine, in Romania, Banca Comerciala Romana (BCR).

In aceste conditii, specialistii de la Erste Bank recomanda concentrarea investitiilor, pe acest segment, in companii axate pe dezvoltarea de proiecte, deoarece acestea sunt afectate intr-o mai mica masura de costurile de refinantare ridicate.

Erste Bank mai noteaza ca aceasta faza de ieftinire a titlurilor imobiliare ar trebui sa fie depasita pe termen mediu. "Ne asteptam ca sectorul sa isi revina pe termen mediu, dar aceasta revenire va fi probabil volatila", mai arata raportul Erste Bank.

Grupul Erste Bank are peste 16 milioane de clienti si 2.700 de subsidiare in opt tari. Valoarea activelor grupului bancar a fost de 198 miliarde euro la sfarsitul primului semestru al lui 2007. Dupa primele sase luni ale acestui an, Erste Bank a inregistrat un profit net de 566 milioane de euro si o rentabilitate a capitalului propriu de 13,8%.

BCR, membra a grupului Erste in Romania, gestioneaza active de peste 16 miliarde euro. Banca are in prezent 527 de agentii in intreaga tara, emite 23 de tipuri de carduri de credit si de debit si are instalate peste 1.300 de bancomate si 11.000 aparate pentru plata cu cardul la comercianti (POS).

Profitul net al grupului BCR dupa impozitare si plata intereselor minoritare a fost in primul semestru din 2007 de 464,6 milioane lei (139,5 milioane euro), in crestere cu 21,4% fata de perioada similara din 2006.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri