Scaderile accentuate ale titlurilor Petrom (SNP), BRD SocGen (BRD) si Impact (IMP) au tras in jos trei indici ai Bursei de Valori Bucuresti (BVB), intr-o sedinta cu lichiditate medie, in care SIF-urile au crescut pe ansamblu cu 0,59% si in care revenirea pietei pe plus s-a lasat din nou asteptata.
Lichiditatea de miercuri a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a urcat cu 13,3% fata de sedinta precedenta pana la 56,1 milioane lei (15,64 milioane euro) si a depasit cu 3,67% media consemnata de la inceputul anului, de 54,11 milioane lei. Marti, lichiditatea Bursei a fost de 49,5 milioane lei (13,78 milioane euro).

"Desi in piata se astepta un raliu de revenire ceva mai riguroasa, acesta inca se lasa asteptat. Prin deprecierile accentuate ale titlurilor Petrom (SNP), BRD SocGen (BRD) si Impact (IMP), indicii BET si ROTX au pierdut mai mult de 2,2% iar piata a scazut pe ansamblu cu 1,32%. In sedintele de joi si vineri, piata ar putea reveni pe crestere, coroborat cu aprecierea monedei nationale", a declarat pentru NewsIn Lazar-Florin Catinas, director general adjunct la Investica Asset Management.

Catinas a mentionat ca evolutia pietei indica faptul ca investitorii straini isi reduc in continuare detinerile pe bursa romaneasca, iar cumparatorii sunt in special persoane juridice romane. Acest lucru se observa din achizitiile incrucisate intre SIF-uri si anumite companii din portofoliul acestora.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a inchis in scadere cu 1,32%, la 6.108,51 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a coborat cu 2,43%, la 8.547,68 puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a depreciat cu 2,23%, pana la 19.043,78 puncte.

Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a inchis la nivelul de 68.541,01 puncte, in crestere cu 0,59%, pe parcursul sedintei evoluand intre un minim de 67.800 puncte si un maxim de 69.200 puncte. Valoarea tranzactiilor cu actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) s-a ridicat la aproape 23 milioane lei, cu circa 12 milioane lei mai mica decat marti, si a reprezentat 41% din rulajul total al pietei.

Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au avut primul rulaj din piata, de 5,8 milioane lei, si s-au mentinut la 2,05 lei. Titlurile SIF Moldova (SIF2) au avut a doua lichiditate de la BVB, de circa 5,4 milioane lei, si s-au apreciat cu 0,66%, la 3,03 lei.

Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au crescut cu 0,98%, la 2,07 lei, avand a cincea lichiditate, de 4,21 milioane lei. Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au castigat 0,26%, la 3,82 lei, pe un rulaj de 3,9 milioane lei, iar titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au scumpit cu 1%, la 3,03 lei, pe fondul unor schimburi de 3,68 milioane lei.

Actiunile Broker Cluj (BRK) au coborat cu 1,21%, la 2,44 lei, pe o lichiditate de 795.000 lei.

Titlurile Petrom Bucuresti (SNP) au scazut cu 2,63%, pana la 0,481 lei, pe un rulaj de 4,67 milioane lei, al patrulea ca valoare din piata. Actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au coborat cu 1,84%, la 0,0962 lei, pe fondul unor schimburi 700.000 lei.

Actiunile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 2,13%, la 23,00 lei, in urma unor tranzactii de 2,89 milioane lei, ocupand locul opt in clasamentul lichiditatii. Titlurile Banca Transilvania (TLV) au atras a treia lichiditate din piata, de 4,675 milioane lei, si au scazut cu 0,62%, la 0,800 lei.

Titlurile Impact Bucuresti (IMP) au pierdut 8,89%, pana la 0,41 lei, iar actiunile Alro Slatina (ALR) s-au ieftinit cu 4,44%, la 8,60 lei.

Actiunile Transelectrica (TEL) s-au depreciat cu 3,19%, la cotatia de 30,30 lei.

Un pachet de 38,5 milioane actiuni (reprezentand 4,94% din capitalul social) ale retailer-ului de electronice, electrocasnice si IT Flamingo International (FLA) s-a vandut in prima ora a sedintei de miercuri a Bursei de Valori (BVB) printr-o tranzactie speciala (deal) in valoare de 14,05 milioane lei (3,92 milioane euro). Transferul s-a realizat la pretul de 0,365 lei, cu 8,96% mai mare decat cotatia de inchidere din sedinta precedenta.

In sectorul farmaceutic, titlurile Biofarm au coborat cu 3,64%, la 0,53 lei, in vreme ce actiunile Antibiotice Iasi (ATB) au scazut cu 1,73%, la 1,70 lei.

Pe piata instrumentelor derivate a BVB, s-a incheiat un contract la termen (futures) pe indicele BET, cu scadenta decembrie, in valoare de 8.300 lei. Investitorii au cotat indicele BET pe luna decembrie la 8.300 puncte, in scadere cu 5,68%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri