Producatorul de medicamente Biofarm Bucuresti mizeaza in acest an pe o crestere a profitului net cu 7%, pana la 14,5 milioane lei si estimeaza un avans al afacerilor cu 12%, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli publicat de companie.
Anul trecut, Biofarm a obtinut un profit net de 13,51 milioane lei (4,06 milioane euro).

Actionarii Biofarm, convocati miercuri in cadrul adunarii generale, au aprobat bugetul de venituri si cheltuieli si programul de investitii pe anul curent.

Astfel, producatorul de medicamente estimeaza in acest an o cifra de afaceri de 69,85 milioane lei, cu 12% mai mare t cea din 2007, de 62,34 milioane lei (18,7 milioane euro).

Biofarm mizeaza pe venituri de aproape 71 milioane lei, in crestere cu aproape 10% fata de incasarile de anul trecut, care s-au cifrat la 64,61 milioane lei (19,4 milioane euro).

In acelasi timp, compania a prevazut pentru anul curent o majorare a cheltuielilor tot cu 10%, la 53,7 milioane lei, dupa ce in 2007 costurile s-au cifrat la 48,64 milioane lei (14,6 milioane euro).

De asemenea, actionarii Biofarm au aprobat pentru 2008 un program de investitii de 17,3 milioane lei.

Biofarm Bucuresti are un capital social de 97,75 milioane lei, divizat in 977,55 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Potrivit ultimei raportari, SIF5 Oltenia controla 16,4% din actiunile Biofarm, SIF 2 Moldova - 11,44%, SIF 1 Banat-Crisana - 10,94%, in timp ce fondul de investitii Julius Baer avea o participatie de 5,12%.

Compania are o capitalizare de 303,04 milioane lei (83,4 milioane euro), aferenta cotatiei de 0,31 lei/actiune, stabilita in sedinta bursiera din 15 aprilie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri