Actionarii BVB au hotarat in sedinta de luni reducerea cu 10% a comisioanelor pentru ofertele publice de tranzactionare, si au aprobat reducerea cu inca 5% in cazul in care lichiditatea medie zilnica a Bursei va creste la 16 milioane euro, potrivit comunicatului remis de BVB.

Hotararea de a reduce comisioanele a venit in urma estimarii ca valoare medie zilnica a tranzactiilor cu actiuni pe pietele administrate de BVB va ajunge la 14 milioane euro. Reducerea comisioanelor va fi aplicata pentru ofertele publice initiale si secundare de vanzare si cumparare si pentru tranzactionarea obligatiunilor si a drepturilor de preferinta.

Actionarii Bursei au mai aprobat reducerea comisioanelor de tranzactionare cu inca 5%, daca lichiditatea zilnica medie va ajunge la 16 milioane euro.

In 2008, pentru ofertele publice initiale si secundare de vanzare nu va fi perceput comision de cumparare. De asemenea, vor fi oferite scutiri de la plata tarifului de procesare pentru admiterea la tranzactionare a actiunilor si drepturilor, precum si in cazul admiterii si mentinerii la tranzactionare a titlurilor de stat.

Bursa a obtinut anul trecut un profit net de 29 milioane lei, dupa ce veniturile totale inregistrate de BVB anul trecut s-au ridicat la 54,2 milioane lei, iar cheltuielile totale s-au mentinut sub nivelul de 20 milioane lei.

Cei mai importanti actionari ai Bursei sunt casele de brokeraj, care detin participatii de pana la 2,96%. Astfel, capitalul social al BVB este impartit intre 72 de firme si 124 de persoane fizice.

SSIF Broker Cluj este cel mai mare actionar al BVB, cu 2,96% din actiuni, si este urmat - cu o participatie de 2,79% - de HTI Valori Mobiliare, intermediar controlat de banca de investitii americana Morgan Stanley. Totodata, Morgan Stanley detine individual o participatie de 2,7%.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Cati bani au facut brokerii de pe bursa in 2014