Instrumentele financiare tranzactionate la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS) in intervalul 23-27 iunie s-au ieftinit, pe un rulaj in urcare, de 136,7 milioane lei (37,4 milioane euro), pe fondul reorientarii investitorilor catre scadentele mai indepartate.
In saptamana precedenta, Bursa din Sibiu inregistrase schimburi de 116,4 milioane lei (31,7 milioane euro ), pe fondul incheierii a circa 49.000 contracte.

"Numarul ridicat al pozitiilor deschise pentru septembrie si chiar pentru decembrie sugereaza un interes ridicat in piata pentru aceste termene care dau semne ca vor fi foarte lichide", a declarat un broker din piata.

Derivatele pe activul suport al actiunilor SIF Moldova (DESIF2) au fost cele mai lichide din piata, cu 30.930 contracte incheiate, urmate de derivatele pe actiuni SIF Oltenia (DESIF5), cu peste 24.100 contracte si cele pe cursul leu/euro, cu aproape 1400 contracte, potrivit NewsIn.

DESIF2 cu scadenta in iunie au fost cotate la 1,99 lei/titlu, in scadere cu 0,0832 lei fata de saptamana anterioara, in timp ce pentru septembrie s-au depreciat cu 0,1288 lei, la 2,0702 lei.

Derivativele DESIF2 cu scadenta in decembrie au fost cotate la 2,184 lei, cu 0,111 lei mai putin decat in saptamana precedenta. Pentru martie 2009, actiunile SIF2 au fost estimate la 2,30 lei, cu 0,161 lei mai ieftine decat in saptamana precedenta.

Derivativele DESIF5 cu scadenta in iunie au fost cotate la 2,7123 lei/titlu, in scadere cu 0,0799 lei fata de cotatia din sedinta precedenta, iar pentru septembrie s-au depreciat cu 0,11 lei, pana la 2,80 lei.

DESIF5 cu scadenta in decembrie s-au ieftinit cu 0,083 lei, pana la 2,9999 lei. In schimb, pentru martie anul viitor, investitorii vad actiunile SIF5 la valoarea de 3,248 lei, cu 0,028 lei mai mult decat in saptamana precedenta.

Derivatele pe activul suport al actiunilor Petrom (DESNP) cu scadenta in iunie au fost cotate la 0,46 lei, iar pentru septembrie la 0,4888 lei, in depreciere cu 0,0462 lei.

Moneda unica a fost cotata la 3,65 lei pentru scadenta iunie, in scadere cu 0,0181 lei, in timp ce pentru scadenta septembrie a fost cotata la 3,69 lei. Pentru scadenta decembrie, euro a fost cotat la 3,725 lei, in scadere cu 0,02 lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri