Producatorul de tevi din otel ArcelorMittal Tubular Products Roman a avut pierderi totale de 40,9 milioane lei (11,1 milioane euro) in semestrul I din 2008, comparativ cu profitul obtinut in primele sase luni din 2007, pe fondul scaderii veniturilor din exploatare, a anuntat compania.
In primele sase luni ale anului trecut, ArcelorMittal Roman a avut un profit net de 28,57 milioane lei.

Veniturile din exploatare ale companiei s-au comprimat cu peste 16% in prima jumatate a acestui an, la 408,79 milioane lei (111,1 milioane euro), comparativ cu nivelul inregistrat in intervalul echivalent din 2007, cand insumau 488,68 milioane lei.

In primul semestru din 2008, cheltuielile din exploatare ale ArcelorMittal Roman s-au mentinut la 452,2 milioane lei, suma apropiata de nivelul consemnat in perioada similara din 2007. Societatea a inregistrat o pierdere din exploatare de 43,4 milioane lei.

Afacerile companiei s-au cifrat la 426,35 milioane lei in primele sase luni ale acestui an, cu 8,3% mai putin, comparativ cu primul semestru din 2007, cand acestea au fost de 465 milioane lei.

ArcelorMittal Tubular Products Roman este specializata in productia de tevi fara sudura din otel. Capitalul social al companiei este de 36,11 milioane lei, divizat in 14,44 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei. Principalii actionari sunt ArcelorMittal Tubular Products Holdings BV, care controleaza 69,77% din companie, prin detinerea a 10,08 milioane de actiuni si SIF Moldova cu o participatie de 14,08%.

Ultima cotatie a titlurilor fostei Mittal Steel Roman s-a ridicat la 9,20 lei, in sedinta de miercuri, ceea ce da o capitalizare de 132,88 milioane lei (37,43 milioane euro). Actiunile Mittal Steel Roman sunt tranzactionate pe piata Rasdaq, la categoria I, sub simbolul PTRO.

Combinatul ArcelorMittal Roman (fost Petrotub) a fost preluat la sfarsitul anului 2003 de grupul siderurgic Mittal, care mai detine in Romania fostele combinate Sidex Galati, Siderurgica Hunedoara, Tepro Iasi, precum si operatorul portuar Romportmet Galati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri