Peste o treime din titlurile producatorului de benzi de otel, Galfinband Galati (GALF) au fost transferate in sedinta de ieri pe piata Rasdaq pentru 1,43 milioane lei (382.567 euro), potrivit datelor operatorului de piata.
Cele 317.100 de actiuni au fost transferate prin 16 tranzactii, iar pretul la care s-au facut ultimele schimburi este de 4,50 lei, cu 12,5% mai mare decat cotatia de referinta.

Societatea are un capital social de 90.377 lei, divizat in 903.775 titluri cu valoarea nominala de 0,10 lei, iar cei mai importanti actionari inainte de acest transfer erau Baticu Cristian George, cu o detinere de 29,26%, si compania Siderman, cu o participatie de 27,12%.

Valoarea de piata a companiei este de 3,62 milioane lei (968.458 euro), potrivit ultimului pret, de 4 lei, inregistrat in sedinta anterioara.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri