Marile burse europene au deschis sedinta de miercuri in scadere usoara, dupa doua sedinte consecutive de crestere, fiind afectate de evolutia negativa a actiunilor companiilor petroliere, anunta Reuters, citat de NewsIn.
Bursa din Londra a deschis cu indicele Footsie-100 in scadere cu 31,13 puncte, sau 0,75%, la 4.140,12 puncte, in timp ce indicele DAX al bursei din Frankfurt a coborat cu 0,7%, la 4.528,55 puncte, relateaza AFP.

Indicele CAC 40 al bursei pariziene a coborit cu 0,77%, la 3.184,79 puncte. Indicele FTSEurofirst300 al principalelor actiuni europene a pierdut 1,2%, la 823,16 puncte. Indicele a coborat cu peste 44% anul acesta, fiin afectat de criza creditelor si incetinirea cresterii economice.


Actiunile gigantior energetici Total, ENI, BP, Royal Dutch Shell si BG s-au depreciat intre 1,5 si 2,5%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri