Conducerea producatorului de PVC Teraplast Bistrita (TRP) propune actionarilor rascumpararea a maximum 1,51% din actiunile proprii, pentru a le vinde apoi directorilor executivi ai companiei la pretul de achizitie, potrivit unui comunicat transmis Bursei.

Daca actionarii vor aproba aceasta propunere in sedinta din 11 decembrie, Teraplast ar putea plati circa 4 milioane lei, din rezerve sau din profitul obtinut, pentru 4,5 milioane actiuni, ce vor fi achizitionate din piata la un pret maxim de 0,89 lei/titlu.

Dupa aceasta etapa, directorii companiei vor putea cumpara la acelasi pret actiunile de la societate, in termen de un an. Actiunile pentru care nu se vor depune cereri de cumparare ar putea fi revandute la pretul de piata de pe Bursa de Valori Bucuresti.

Teraplast Bistrita a obtinut in primele noua luni un profit net consolidat de 20,69 milioane lei (5,68 milioane euro), cu 36,6% mai mare decat rezultatul din intervalul similar al anului trecut, de 15,15 milioane lei, iar reprezentantii grupului estimeaza, totodata, o crestere a profitului la nivelul intregului an, in ciuda impactului pe care il va avea criza financiara.

De asemenea, afacerile grupului au avansat cu 27% in primele trei trimestre, la 202,76 milioane lei (55,7 milioane euro), fata de cifra de afaceri din perioada similara din 2007, de 159,72 milioane lei.

Grupul Teraplast a anuntat pentru acest an un program de investitii de la 88,4 milioane lei. Cea mai mare parte a acestei sume este destinata dezvoltarii unui parc industrial privat la 10 km de municipiul Bistrita, in vederea reamplasarii entitatilor productive existente si pentru achizitia de noi tehnologii.

Teraplast este lider in productia de tubulatura din PVC, Plastsistem produce panouri sandwich pentru constructii comerciale si industriale, iar Politub este al doilea mare producator autohton de tuburi din polietilena pentru retelele de apa si gaz.

Principala companie a grupului, Teraplast SA, este listata la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) sub simbolul TRP, iar potrivit ultimei cotatii, de 0,40 lei, valoarea de piata a societatii se ridica la 119,15 milioane lei (31,24 milioane euro).

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri