Bursele americane deschid in urcare, pe o piata dominata de optimism

Bursele americane au deschis sedinta de astazi in urcare, in contextul in care piata a fost animata de posibilitatea aprobarii de catre Congresul Statelor Unite a unui plan de 15 miliarde dolari pentru salvarea industriei auto, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 82,99 puncte, sau 0,95%, la 8.774,32, in timp ce indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 7,04 puncte, sau 0,79%, la 895,71 puncte. Indicele compozit Nasdaq a urcat cu 11,92 puncte, sau 0,77%, la 1.559,26 puncte.

Congresul Statelor Unite va supune astazi la vot un plan de 15 miliarde dolari pentru salvarea industriei auto, realizat de democrati in acord cu administratia Bush, cu scopul de a mentine companiile auto pe linia de plutire, obligandu-le sa se restructureze.

Acordul presupune desemnarea unui asa-numit “tar al industriei auto”, care ar putea forta companiile General Motors Corp. (GM) si Chrysler LLC sa isi declare falimentul, in cazul in care nu intocmesc un plan de restructurare pana in 31 martie, potrivit unui oficial al administratiei Bush.

GM, Chrysler si Ford Motor Co. au solicitat ajutor guvernamental de 34 miliarde dolari, suma fiind cu aproape o treime mai mare fata de programul Departamentului Energiei, de 25 miliarde dolari, finantat de Casa Alba pentru sprijinirea productiei de vehicule eficiente energetic.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri