In aceasta saptamana, sunt asteptate primele raportari preliminate ale companiilor listate la Bursa, pe anul 2008. Specialistii spun ca efectele crizei financiare se vor reflecta in aceste rezultate, desi scaderile reale vor fi vizibile incepand cu 2009.
„Rezultatele emitentilor vor fi si bune, si rele, ca de obicei, o plaja mare de variatii. De regula, la final de an se fac anumite operatiuni contabile care ‹‹strica›› ritmul de pe parcursul anului (acolo unde nu exista ciclicitate). Exemple de asemenea operatiuni sunt provizioanele (constituire sau anulare/diminuare) sau reevaluarea creantelor si datoriilor in alte monede decat moneda nationala. Si cum raportarile financiare ale companiilor listate rareori contin informatii despre aceste aspecte, e dificil de estimat care ar fi impactul lor asupra rezultatelor din ultimul trimestru”, a declarat Paul Brendea, analist la Prime Transaction.

Cititi mai multe in Cum va fi influentata Bursa de rezultatele financiare ale emitentilor
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri