Conducerea SIF Muntenia (SIF4) isi propune sa obtina anul acesta un profit brut de 57,8 milioane lei, cu 46% mai mic decat cel consemnat anul trecut, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli ce va fi discutat de actionari pe 24 aprilie.
"Profitul brut estimat pentru anul 2009 reprezinta circa 54% din cel obtinut in anul 2008, ceea ce este de natura nu numai sa asigure conservarea valorilor SIF Muntenia in contextul deteriorarilor din plan economic previzionate pentru perioada urmatoare, dar se asigura chiar o crestere a acestora", se arata in materialul publicat pe site-ul societatii.

Administratorii SIF Muntenia au mentionat ca prioritatea acestora pentru anul in curs este conservarea valorilor detinute in portofoliu pana la sfarsitul anului 2008, in special prin reducerea drastica a cheltuielilor. Astfel, conducerea societatii intentioneaza sa reduca cu 22% cheltuielile de administrare.

SIF Muntenia a obtinut anul trecut un profit net de 91,5 milioane lei (22,9 milioane euro), in crestere cu 5,57% fata de cel din 2007, de 86,6 milioane lei.

Activele SIF Muntenia au scazut cu mai mult de o treime, in 2008, la 1,39 miliarde lei, fata de nivelul de la sfarsitul anului 2007, de 2,17 miliarde lei, principala cauza fiind prabusirea cotatiilor actiunilor de pe Bursa de Valori Bucuresti, in urma crizei financiare mondiale.

Titlurile SIF Muntenia se tranzactioneaza la prima categorie a BVB, sub simbolul SIF4. SIF Muntenia are un capital social de 80,7 milioane lei, divizat in 807 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

Capitalizarea companiei este de 435,8 milioane lei (104,9 milioane euro), aferenta cotatiei de 0,51 lei, stabilita in sedinta de marti a Bursei.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri