Rosetta Stone si Bridgepoint Education vor lansa, in cursul acestei saptamani, oferte publice initiale (IPO), in ciuda lipsei de interes a investitorilor pentru piata de profil si in conditiile unei crizei financiare globale.
In primele trei luni ale acestui an doar o companie a reusit sa se listeze pe piata de capital americana.

Mead Johnson Nutrition Company a reusit sa atraga din partea investitorilor 720 milioane de dolari, dupa ce in ultimul trimestru din 2008, singura noua listare pe bursa, colegiul Grand Canyon Education, a strans doar 144 milioane dolari.

In derulare este IPO-ul dezvoltatorului de jocuri video online Changyou.com, a caror actiuni au crescut cu 25% in prima zi de tranzactionare de la inceputul lunii si se afla in urcare de atunci. Aceasta este cea de-a treia oferta publica initiala din august 2008.

Totusi, chiar daca Rosetta Stone si Bridgepoint vor reusi sa se listeze pe piata americana, suma pe care doresc sa o stranga este semnificativ mai redusa decat ultimul IPO.

Rosetta Stone, producator de software pentru autoinvatarea limbilor straine, doreste sa atraga 106 milioane dolari in cadrul ofertei sale publice, in timp ce colegiul online Bridgepoint vrea 216 milioane dolari, scrie Wall Street Journal.

Ambele companii, infiintate recent, sunt centrate pe tehnologie si pe crestere rapida. Modelelor lor de business includ scalabilitatea sau capacitatea de a aduce noi clienti la costuri reduse ca factor de crestere a profitului.

Pentru Bridgepoint este mai eficient din punct de vedere economic sa inscrie studenti online decat in mod traditional. “Costurile reduse permit colegiului sa ofere cursuri la preturi atractive, asa ca poate sa-si creasca rapid baza de studenti”, afirma Richard Birge, analist la Morningstar. Colegiul a obtinut un castig de 26,4 milioane dolari in 2008 si opereaza cu o marja operationala de profit de 15%.

In privinta Rosetta, atractivitatea vine din partea faptului ca programele sale se pot extinde pentru diferite tari, iar majoritatea vanzarilor se realizeaza prin intermediul call-center-urilor si a site-urile de pe Internet, limitand astfel cheltuielile.

Profitul Rosetta a crescut cu 52% in 2008, iar veniturile s-au majorat de cinci ori, pana la 13,9 milioane dolari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri