Adecco, una dintre cele mai importante companii de resurse umane din lume, a lansat o emisiune de obligatiuni de 500 de milioane de euro, pe o perioada de cinci ani si o dobanda de 7,625%, potrivit unui comunicat al grupului.
Obligatiunile sunt emise de catre Adecco Internaitonal Financial Services si sunt garantate de Adecco SA.

Aceste masuri au fost luate pentru a creste flexibilitatea financiara a grupului in ceea ce priveste refinantarea obligatiunilor convertibile cu dobanda zero.

Emisiunea de obligatiuni in valoare de 500 de milioane de euro cu maturitate la cinci ani se incadreaza in standardele nou introduse la Bursa de Valori din Londra (LSE).

In prezent, Adecco S.A. este evaluata de agentiile internationale de rating Standard & Poor’s (BBB, perspectiva negativa) si Moody’s (Baa2, stabil).

Fondata in Elvetia in anul 1996, Adecco este cotata de revista Fortune drept cea mai importanta comanie de resurse umane din lume si printre cele mai solide 500 de companii la nivel mondial.

Compania Adecco opereaza in 67 de state ale lumii, fiind prezenta si in Romania cu servicii de resurse umane din anul 2000.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri