Broker Cluj isi restructureaza din temelii structura teritoriala, din cele 11 sucursale urmand sa ramana doar doua, Bucuresti si Oradea, care sunt cele mai profitabile, iar restul vor fi transformate in agentii, a declarat presedintele casei de brokeraj, Anton Ionescu.
"In urma programului de restructurare pe care l-am inceput, i-am convocat pe toti directorii sucursalelor, am analizat fiecare unitate in parte si am luat masuri de optimizare a personalului, in sensul ca, la sucursalele care au cheltuielile mai mari decat veniturile, am convenit sa le transformam in agentii, in termen de doua luni, ceea ce inseamna ca vor avea un personal redus, dar suficient cat sa funtioneze la parametrii maximi", explica seful Broker Cluj, citat de NewsIn.

Astfel, la o agentie vor ramane doi agenti pentru servicii de investitii financiare (ASIF), iar restul angajatilor vor fi agenti delegati sau persoane fizice autorizate.

"Dupa implementarea platformei de tranzactionare prin conturile globale, vom decide daca vor ramane si cele doua (Bucuresti si Oradea - n.r.) sucursale sau vor fi transformate in agentii, pentru ca ne-am dat seama ca prin agentii vom putea exercita un control mult mai viguros", a spus si Florica Venter, directorul general al casei de brokeraj.

"Vom incepe demersurile pentru ca CNVM sa autorizeze aceste sucursale sub forma de agentii, dar noi le privim ca centre de profit, urmand sa se dovedeasca care au putere financiara sau rentabilitate maxima", a completat Ionescu.

La sfarsitul lunii aprilie, noul presedinte al Borker Cluj declarase tot in urma unui consiliu de administratie ca o echipa condusa de directoarea care se ocupa de relatia cu subunitatile (Angela Miron - n.r.) va face vizite la sucursalele si agentiile firmei de brokeraj pentru a veni cu propuneri de restructurare.

Broker isi revine dupa suspendare, au inceput sa vina clienti noi

"In perioada de suspendare am pierdut ceva clienti, insa, in ultimele doua saptamani, au inceput sa vina clienti noi. Recent, un client nou, caruia nu vreau sa ii dau numele, si-a deschis un cont de 10 miliarde lei (1 milion lei noi - n.r.)", a mai spus Anton Ionescu.

El adaugat ca Broker a modificat soft-ul de tranzactionare astfel incat sa nu mai apara erorile de pana acum, "lucru care a fost bine perceput in piata".

Casa de brokeraj a fost nevoita sa se restructureze dupa ce Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a sanctionat drastic la mijlocul lunii aprilie conducerea de la acea vreme a Broker Cluj, lui Petru Prunea si Adrian Ceuca fiindu-le interzisa desfasurarea de activitati pe piata de capital pentru cinci, respectiv trei ani, in timp ce casa de firma va plati o amenda de 724.000 lei.

Masurile de sanctionare au venit in urma controlului de fond pe care l-au efectuat comisarii CNVM la casa de brokeraj. Potrivit ordonantelor, la firma de brokeraj s-au descoperit mai multe nereguli, printre care si nerespectarea unei decizii cu privire la interzicerea desfasurarii temporare a activitatilor la sucursalele Alba Iulia, Arad, Bistrita, Botosani, Bucuresti, Ploiesti, Satu Mare, Sibiu si Timisoara.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri