Valoarea nominala a actiunilor Fondului Proprietatea va fi redusa de la 1 leu la 0,77 lei/titlu, in conditiile in care capitalul social al companiei va fi redus cu 555 milioane lei prin anularea unui numar de 555,4 milioane de actiuni neplatite de catre statul roman, a declarat Mircea Ursache, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Reducerea capitalului social de la 14,24 miliarde lei la 13,68 miliarde lei va fi aprobata in prima sesiune parlamentara, a mai declarat Ursache.

“Odata cu listarea, actiunile Fondului pot inregistra cresteri importante peste valoarea nominala, astfel ca actionarii nu ar trebui sa se simta neindreptatiti. Nu folosea nimanui o valoare nominala de 1 leu, daca valoarea reala este de 0,77 lei”, sustine presedintele AVAS.

Listarea actiunilor Fondului Proprietatea ar putea avea loc atat pe Bursa de Valori Bucuresti, cat si pe alte burse, explica reprezentantul AVAS.

Ursache a mai afirmat ca dividendele pe anul 2008 nu au fost inca distribuite deoarece Fondul nu detinea o evaluare la zi, dar, cel mai probabil, dupa aprobarea in sesiunea parlamentara din toamna urmeaza a se aproba distribuirea acestora.

Fondul Proprietatea a realizat anul trecut un profit de 467 milioane lei, din care 284,8 milioane lei sunt dividende nerepartizate.

Despre vanzarea participatiilor in cadrul celor trei companii CEZ ale Fondului Proprietatea, Ursache a afirmat ca pretul de plecare in cadrul negocierilor va fi de 250 milioane euro. Totusi, decizia asupra acestei tranzactii trebuie luata curand, in conditiile in care oferta CEZ expira pe 15 august.

Desi, semnarea contractului de administrare cu Franklin Templeton se amana, din cauza lipsei de cvorum in cadrul Adunarilor Generale a Actionarilor reunite in ultimele zile, Ursache afirma ca, intr-un final, se va semna acest acord.

"Nu se pune problema ca nu se va semna contractul de administrare cu Franklin Templeton. Ei au depus cea mai buna oferta, au castigat in cadrul procesului de selectie si deci ei vor fi administratorii Fondului Proprietatea", a explicat presedintele AVAS.

Guvernul detine, prin Ministerul Finantelor Publice, controlul Fondului Proprietatea, cu 66% din capital. Fondul Proprietatea a fost creat in 2005, ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist, carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate. Fondul are participatii la 88 de companii, cele mai multe din sectorul energetic.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri