Prima zi a contractelor financiare pentru diferenta (CFD) de la Bursa din Sibiu a fost una slaba, fiind tranzactionate doar 5 contracte cu activ suport SIF Banat-Crisana (SIF1) la un pret de 0,99 lei/actiune.
Noutatea acestora, riscul pe care le presupun aceste instrumente si lipsa unui market-maker sunt, in opinia lui Marcel Murgoci, director de tranzactionare la Estinvest, motivele pentru care investitorii au ocolit CFD-urile in prima zi de tranzactionare.

“Riscurile acestor instrumente generate de caracteristicile sale, dar si de lipsa de lichiditate a facut ca CFD-urile sa fie lipsite de atentia investitorilor. Motivul pentru care aceste instrumente au fost introduse a fost de a spori lichiditatea, insa aceasta tinta nu a fost atinsa in prima zi”, a declarat, pentru Wall Street, Murgoci.

Teodor Ancuta, presedintele Sibex, ne-a explicat ca toate produsele noi introduse de Bursa sibiana nu au avut rezultate din prima zi.

“Sunt produse sofisticate, iar pana investitorii se vor obisnui cu aceste instrumente va mai dura. Ne asteptam sa vedem o lichiditate mai buna pe CFD-uri din cel de-al patrulea trimestru”, a precizat Ancuta.

El a mai afirmat Bursa va largi gama de active suport, in conditiile in care pentru inceput Sibex a lansat doar sase CFD-uri pe actiunile Bancii Transilvania (TLV CFD), Broker Cluj (BRK CFD), SIF Banat-Crisana (SIF1 CFD), SIF Muntenia (SIF4 CFD)Petrom (SNP CFD) si BRD Societe Generale (BRD CFD).

Lichiditatea de 17,4 mil. lei pe futures

Sedinta de tranzactionare de ieri a bursei sibiene a fost caracterizata de o volatilitate ridicata a cotatiilor derivatelor pe actiuni, culoarele de pret dintre minimele si maximele atinse fiind largi, oferind investitorilor mari oportunitati speculative.

Cele 14.132 contracte incheiate – 14.074 futures si 58 options – prin 2.000 de tranzactii au atras o lichiditate de 17,4 milioane lei (4,1 milioane euro).

Derivatele pe actiunile companiilor petroliere si a institutiilor bancare au evoluat negativ, in timp ce sectorul valutar s-a inscris pe un trend ascendent.

Contractele futures cu activ suport actiunile SIF Oltenia (DESIF5) a atras cea mai mare volum din piata, de 13.332 contracte, rulajul fiind echivalentul a 13,22 milioane actiuni SIF5.

DESIF5 cu scadenta septembrie au fost cele mai lichide contracte si au fost cotate la 1,072 lei. Pretul este in scadere cu 6 bani, dupa ce pe parcursul sedintei au variat intre un minim de 1,0726 lei si un maxim de 1,12 lei.

Pentru DESIF5 decembrie, punctele de referinta ale pretului s-au incadrat intre 1,115 si 1,24 lei, inchiderea gasind cotatia la 1,1455 lei/actiune, in scadere cu 5,15 bani. O depreciere de 5,47 bani s-a consemnat si pe DESIF5 martie 2010, cotatia fixandu-se la 1,19 lei, se arata intr-un comunicat al Sibex.

DESIF2 au fost preferate pentru 75 de contracte, pentru scadenta septembrie observandu-se o scadere de 5,38 bani, iar pentru decembrie de 4 bani, dupa cum arata valorile de 0,965 si 0,945 lei/actiune. Pentru martie 2010, pretul a fost stabilit la 0,994 lei/ actiune.

Alte contracte care au beneficiat de atentia investitorilor au fost derivatele pe titlurile bancii Transilvania (DETLV) care au fost cotate pentru septembrie la pretul de 1,37 lei. Pentru aceeasi scadenta, derivatele cu activ suport actiunile BRD (DEBRD) au fost tranzactionate la pretul de 11,2 lei.

In sectorul valutelor derivatele pe cursul de schimb euro/leu au atras 604 contracte. Daca derivatele pe actiuni au fost volatile, cele pe valute au avut parte de oscilatii reduse.

In raport cu scadenta septembrie, moneda europeana s-a apreciat cu 15 bani ajungand la 4,25 lei, in timp ce pentru decembrie cotatia a urcat cu 15 bani la 4,34 lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri