Comisia de Selectie a Fondului Proprietatea a finalizat renegocierea contractului de administrare cu Franklin Templeton, urmand a fi convocata o adunare a actionarilor pentru aprobarea documentului, a afirma Mircea Ursache, reprezentant al FP.
El a explicat ca, in ultima perioada, a existat o corespondenta intensa intre Ministerul Finantelor, consiliului de supraveghere si comisia de selectie a Fondul, privind modul in care a fost redactata hotararea adunarii generale referitoare la contractul de administrare a FP.

“Ministerul Finantelor a aprobat in AGA conditiile contractului de administrare, nicidecum contractul in sine”, a sustinut Mircea Ursache.

Dumitru Beze (foto), presedintele Asociatiei Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC), a afirmat referitor la aceasta declaratie ca in cadrul ultimei adunarii a actionarilor FP s-a hotarat ca in termen de 30 de zile trebuia semnat contractul cu Franklin Templeton.

“Consideram ca Fondul Proprietatea trebuia deja sa semneze contractul de administrare si stim ca Franklin Templeton, o data intrat in Romania, va aduce un aport pe piata de capital autohtone”, sustine Beze.

In scurt timp, Comisia de Selectie a FP se va desfiinta

“Comisia de Selectie isi va inceta activitatea dupa incheierea contractului cu administratorul portofoliului FP, Franklin Templeton. Totusi, activitatea administratorul va fi in continuare monitorizata deoarece trebuie realizata o raportare periodica de catre Franklin Templeton”, a explicat Ursache.

In contractul de administrare exista criterii de performanta ale Fondului, insa daca aceste norme nu vor fi atinse, comisionul perceput de catre Franklin Templeton se va reduce.

Ursache a mai declarat ca exista un articol in contractul aprobat si de catre Franklin Templeton care vizeaza faptul ca in cazul in care legislatia din Romania cu privire la administratia Fondului se va modifica, administratorul va reda valoarea administrativa a actiunilor, de 0,1 lei, conducerii FP.

Actionarii Fondului vor fi convocati din nou la o adunare generala, pentru a aproba forma revizuita a contractului, dupa ce acesta va primit avizul Guvernului.

Fondul Proprietatea a fost creat in 2005, ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist, carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate. Fondul are participatii la 88 de companii, cele mai multe din domeniul energetic.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri